luni, 27 decembrie 2010

Winter Wonderland

In sfarsit am ajuns in Winter Wonderland - un fel de oraselul copiilor si pentru adulti, care are loc in fiecare an in Hyde Park. Desi a fost frig, ne-am incalzit dansand si band o cana de vin fiert - ce-i drept, cam overpriced. Ne-am indulcit cu un waffle in ciocolata, iar baietii au atentat si la un carnat german.

Am intrat in parc pe inserat, cand luminitele sclipeau deja printre copaci. Parca ajunsesem pe un taram feeric, plin de o zumzaiala placuta si chiotele celor care se dadeau in carusele.

Aidan a fost capturat de Mosi Craciunii si oamenii de zapada de plastic. S-a dat in spectacol cu noul lui stil de dans batand dintr-un picior, si a alergat dupa luminite pana a cazut in singurul santulet de apa care curgea pe o alee. 

Ne-am intalnit cu prieteni dragi, de care el a profitat la maxim, cerandu-se in brate cand la unul, cand la altul, bucuros ca i se da atata atentie. 
Pregatiti sa incepem aventura







"milking the ketchup." nu a putut rezista tentatiei unui carnat german

Walking in fairy land

sâmbătă, 25 decembrie 2010

Merry Christmas!

Este al doilea Craciun cu Aidan si este aboslut minunat. Pe 24 seara am impodobit bradutul. Noi puneam globuri pe o parte, Aidan le scotea pe partea cealalta. Apoi s-a hotarat totusi sa ne ajute si lua globuri din cutie si le arunca pe crengi. A fost un scump. 

Azi dimineata ne-am trezit cu elan si ne-am repezit la cadouri. A venit Mosu' cu o gramada de cadouri adunse si din Romania si din Londra. I-a adus lui Aidan jucarii, creioane si carioci de colorat, o orga si o toba de care s-a bucurat enorm. Acum si-o agata de gat, bate la toba si se plimba prin casa. 

Sergiu a primit multe pulovere de la toata familia. Au observat toti ca era in pana. Iar eu am primit un abonament la un fitness & wellbeing centre unde Aidan merge gratuit tot anul: bazin, sauna, sala, aerobic, yoga, pilates, masaj. Este si o gradinita unde-l pot lasa pe Aidan cat timp sunt la gym. Mosul a fost atat de generos incat a platit integral 3 luni si a promis ca va da el jumate in fiecare luna in primul an. 

A fost un Craciun frumos, cald, petrecut cu familia si prietenii, cu mancaruri gustoase si vin fiert aromat, langa un semineu-radiator electric. Sunt recunoscatoare pentru viata frumoasa pe care o traim, alaturi de copilul nostru frumos si sanatos.  






vineri, 24 decembrie 2010

Uki, we love U!

Fata asta fenomenala, extraordinara si-a rapit din timpul ei sa ne daruiasca ceva frumos si pretios:


Pe a treia nu o gasesc, dar o mai caut. 

Merry Xmas everyone!

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Accident & Confusion

In drum spre Winter Wonderland, am alunecat cu masina din cauza zapezii si a ghetii si am intrat un pic intr-o masina  parcata pe stanga. I-am infundat bara intr-un colt. Nu eu conduceam, ci partenerul. Nu a venit nimeni, dar i-am lasat bilet in geam sa ne sune si sa vedem cum putem sa-i reparam omului masina.


Nici macar nu am vrut sa plec de acasa, dar m -am gandit totusi sa mergem pana in centru, ca sa vada si Pisku' Oraselul de Iarna in Hyde Park. Am insistat asa tare azi sa iesim pentru ca am uneori senzatia ca trec zilele si noi nu facem altceva decat sa ne pierdem in tavalugul asta al rutinei, al treburilor pe care trebuie sa le facem si care nu ne lasa mare timp sa ne ingrijim de ce-si doreste si sufletul. Nu ma gandesc la treburi spectaculoase, ci la o iesire la o expozitie, un concert, un film.

E a nu stiu cata saptamana de cand petrecem week-endul in casa. El e mereu ocupat cu munca, cu petrecerea pe care o face in Romania de Revelion, cu, cu, cu. In fiecare saptamana ne promitem ca in week-end mergem undeva, iesim, petrecem si noi timp impreuna altfel decat in casa, fiecare la computerul lui. Si in fiecare saptamana, esec total: ba el e ocupat, ba eu cu copilul, ba cu job searches, ba cu alesul cadourilor de Craciun... mereu se iveste ceva care amana la nesfarsit planurile de relaxare.

Amandoi suntem stresati. El intr-un fel, eu in altul. El are prea multe lucruri de facut si prea putin timp sa le faca. Eu, pe de alta parte, am senzatia ca trec printr-o criza de personalitate. Incerc sa definesc ce sunt, in fara de mama lui Aidan. Ma lupt cu frici interioare in ceea ce priveste decizia mea de a porni pe cont propriu in PR, ma lupt cu senzatia ca viata merge mai departe si eu stau pe loc. Ca imi pierd timpul amanand lucrurile importante. Englezii au un cuvant bun pentru asta: procrastinating. 

Sincer, nu vad a fi mama full time ca pe o corvoada si 98% din timp sunt fericita sa fiu eu vioara intai cand vine vorba de grija pentru Aidan. Dar ma frustreaza faptul ca nu pot jongla mai bine cu toate "rolurile" astea  pe care imi doresc sa le am. Oare femeia "Cosmopolitan" chiar exista? Eu incerc din rasputeri sa le imbin pe toate, dar pana acum nu-mi iese. Poate am nevoie de niste lectii de time management.  

Apoi ma simt vinovata fata de Aidan ca gandesc astfel. E clar ca prioritatile in viata se schimba in momentul in care ai un copil. In nici un caz nu mi se pare ca pierd ceva, nu simt regrete pentru viata mea dinainte. Doar ca mi-as dori sa lungesc zilele. Sa pot dormi doar 4 ore pe noapte si sa-mi fie suficiente. Iar restul sa le umplu cu activitati si lucruri pe care nu le pot face in timpul zilei, cu copilul dupa mine.

Citesc "Eat, Pray, Love" acum si mi-a ramas in minte o faza: a avea un copil e ca si cum ti-ai face un tatuaj pe fata. Si totusi, nu as schimba cu nimic viata mea de acum. Aidan este fericirea mea, fericirea noastra. Iar cand simt ca ma paste un pic de amaraciune, imi aduc aminte de o alta vorba englezeasca: count your blessings. Ei, parca deja lucrurile par altfel pentru ca imi dau seama de cata iubire, fericire si frumusete am in viata mea. 

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Week-end

Aidan se joaca pe covor langa mine cu niste jucarii noi primite de la o fetita care a renuntat la baby toys pentru ca ea acum e "grown up". Exact asta imi spunea Lara dimineata, in timp ce mama ei scotea jucariile din pod. Grown up inseamna ca are 3 ani si jumatate si a trecut de la stadiul de cuburi si carti cu melodii, la printese si puzzle-uri.

E o fericire sa-l vad mesterind langa mine, in timp ce bodoganeste in barba. Din cand in cand imi mai aduce cate o jucarie si imi sopteste "cuvinte" numai de el stiute. Nu stiu, zau, ce as putea sa fac cu un trunchi de copac decat sa-l dezasamblez in trei parti si sa i-l dau inapoi. Pare multumit de isprava mea si pleaca soptind. Are obiceiul asta de a "vorbi" in soapta in timp ce arata cu mana in diferite directii. Mai nou a descoperit ca bunicul poate fi si cal si cand prinde ocazia i se urca in spate si incepe sa impinga cu picioarele de parca ar avea pinteni.  

Au picat la tanc jucariile astea. Pe ale lui le stie deja pe de rost si nu le prea mai baga in seama. Acum are tot feluri de cuburi, trenulete, forme de lemn si carti de touch & feel noi. Ma gandeam sa-i improspatez si biblioteca ....de fapt sa vorbesc eu cu Mosul si sa-l rog sa-i aduca vreo doua-trei carticele cu Fifi & the Flowertots, ca-i plac lui mult. 

Pana una, alta, abia astept sa-i rearanjez camera. Avem un nou corp alb cu rafturi si sertare rosii, primit tot de la Lara. Si deja imi fac tot felul de planuri in cap, cum sa-l asez si cu ce sa-l umplu. In primul rand jucariile de plus. Categoric, si-au castigat loc de cinste pe noile rafturi. Recunosc, ma bucur si la gandul de a nu le mai vedea aruncate in playpan, claie peste gramada. 

Cat sta bunicul la noi, i-am lasat camera lui Aidan cu imprumut, dar dupa ce pleaca, o vom transforma in locul de joaca. Am primit de la bunica o multime de goblenuri cu Tom si Geri, Micky Mouse and Pluto, Chip & Dale si Minnie Mouse pe care le-am agatat pe pereti langa soarele si pestisorii de ceramica si icoana cu Sf. Arhangheli Mihail & Gabriel pe care a primit-o Aidan la botez.






miercuri, 8 decembrie 2010

Joaca - Pana de idei

Acum vreo doua saptamani, eram sigura ca am gasit leacul momentelor de plictiseala ale lui Aidan: mersul la playgroups. Am rasuflat usurata cand am vazut cata bucurie pe capul lui cand ajungeam dimineata la copii. Ceea ce nu am luat in calcul a fost yet again, o alta raceala. Iarasi am ajuns la antibiotic pentru tusea productiva si riscul de a se extinde la plamani. Observ ca face niste bronsite urate. La el o usoara raceala se transforma intr-o behait in stil magaresc, muci pana in barba si ochi aposi, iar toate astea il tin cam 2 saptamani.

Ba mai mult, a mai facut si o nenorocita de infectie in ureche si il chinui de trei ori pe zi cu picaturi, care-l fac sa planga ca o balena esuata. Nu ca as sti cum se tanguieste o balena, dar ma gandesc mereu ca trebuie sa fie ceva asemanator cu ceea ce face Aidan in momente de criza maxima.

Bun, asta a fost o paranteza cam mare, ca de fapt eu voiam sa spun cu totul altceva. Momentele alea de plictiseala nu mai pot fi pacalite cu dusul la playgroup, pentru ca ultimul lucru pe care-l vreau e sa o tin toata iarna intr-un antibiotic. Afara e cumplit de frig si mai mult de juma de o ora nu mai are rabdare in carut.

Si atunci, incerc zi de zi sa-mi storc creierii si sa vin cu idei noi despre cum as putea eu sa-l distrez pe Aidan in casa. Ne place sa citim si luam la rand fiecare carte, unde explicam despre toate animalele, fetitele si baieteii posibili si imposibili. Mai tragem dupa noi un avion, un laptop, un lego...dar cat? Il vad uneori cum se uita cu ochii tristi si goi la maldarul de jucarii, dupa care vine si ma trage de pantaloni sa-l iau in brate. Cand n-are ce face, se cere in brate. 

Recunosc, nu sunt o persoana foarte creativa cand vine vorba de jocuri de copii. Incerc mult sa ma inspir din ce aud pe la alte mame sau ce mai citesc pe internet. Am vrut sa ma apuc sa-i confectione trenulete si masini din cutii de pantofi, dar mi-am dat seama ca-mi lipsesc din casa creioanele si hartia colorata. 

Asa ca pana  sa ajung la o librarie, m-am inarmat cu reteta de "plastelina de casa" pe care mi-au dat-o la playgroup ultima oara cand am fost si m-am dus la supermarket. Aveam asa o apasare pe suflet de dimineata, vazandu-l invartind anemic un ciocan de lemn si uitandu-se in jur la ce ar mai putea sa darame din biblioteca sau sa traga de pe masa. 

Imi-am aduc aminte ca pe vremea cand aveam eu vreo 4 ani, cel mai mult imi placea sa fur faina, apa, ulei si zahar din camara cu provizii a bunicii, sa ma refugiez cu oale si ulcele sub nucul cel batran din gradina si sa ma joc de-a bucataria. Bunica-mea vedea cum i se imputineaza bucatele pe zi ce trece, si ma mai lua la rost, dar eu eram incantata cu ce framantam acolo. Daca se intampla sa mai am si "musafiri" pe alti nepoti veniti in vacanta la bunici, eram cea mai fericita.

Plastilina de casa e garantat  distractiva, pentru ca am incercat-o noi la playgroup. Iar pentru forme, voi folosi cele cumparate de mine de la Ikea pentru turta dulce:

Reteta de plastilina de casa (playdough):

Ingrediente:
2 cani de faina alba
1 cana sare
2 cani apa
2 linguri ulei
4 lingurite de sos tartar (noi l-am cumparat pe cel mai ieftin din supermarket)
colorant de mancare (le-am gasit la raionul de produse pentru facut dulciuri in casa, langa esentele de vanilie, rom, etc).

Mod de preparare:
Se amesteca toate ingredientele. Se "gatesc" in microunde timp de 5 minute.
Lasati sa se raceasca si La Joaca!

Dar pana am iesit din casa, ne-am jucat un pic asa: http://www.activitaticopii.ro/activitati_balansoar.

Nu prea stie el unde sa loveasca in asa fel incat sa sara broscuta pe care i-am asezat-o in "balansoar", dar ma indemna pe mine sa dau eu. Si cand a vazut ca nu-i iese, mi-a aduc cartea cu Fifi & the flowertots sa-i citesc. Asta a fost asa, praf in ochi, sa nu cumva sa se faca de ras ca nu stie jocul de-a balansoarul. In 10 secunde a aruncat si cartea cat colo si a plecat in cautarea acelui ceva distractiv.

In concluzie, sunt recunoscatoare ca am surse de inspiratie cand imaginatia nu ma ajuta sa inventez jocuri distractive pentru prichindica.