luni, 27 iunie 2011

Doua saptamani de Bucuresti, un curs de mediere si multa, multa alergatura

Ne-am intors ieri, dupa doua spatamani de Bucuresti. Am fost acolo, bineintels, cu purcel si cu catel. In cazul nostru cu Aidan, mama mea si o gramada de bagaje. Nu a fost o vizita de curtoazie, ci am facut eu un curs introductiv in medierea conflictelor, pe care l-am terminat cu succes. Acum nu-mi ramane decat sa ma autorizez la Ministerul Educatiei si pot profesa.


Asa cum i-am promis dragei de Nela, iata impresii despre ce am invatat si ce am facut in astea doua saptamani. 

In primul rand, vreau sa spun ca mi-a placut enorm stilul de predare, trainerul si grupa de colegi. Consider ca e un curs super profi, facut cu drag si pasiune. In grupa au predominat moldovenii (Vaslui, Bacau), deci m-am simtit ca acasa. :-D Am invatat o gramada de chestii interesante, intr-o atmosfera relaxata. Mi-a placut ca a fost intr-adevar un curs de formare interactiv, un procent mare din timp fiind dedicat role-play-urilor, in care fiecare dintre noi am fost mediatori sau parti intr-un conflict. 

Am invatat lucruri folositoare pentru felul in care alegem sa abordam conflictele iminente din viata noastra. Am invatat, de asemenea, ca pozitivarea e un lucru minunat, care schimba radical mesajul pe care vrei sa-l transmiti si mai ales efectele lui la asupra receptorului. 

Ce am obtinut de la cursul asta? Pe langa o diploma, multa incredere in mine. Mi-a mai disparut frica de a vorbit in public, care ma paraliza de fiecare data cand aveam de facut o prezentare.

Bineinteles exista anumiti pasi care trebuie urmariti in tot procesul de mediere - o declaratie de inceput pe care o faci in fata partilor si care prezinta ce este medierea, scopul si avantajele sale, rolul mediatorului si regulile care trebuie respectate atat de catre el, cat si de catre parti.

Pe scurt, medierea este o modalitate de rezolvare a unei situatii, la care partile recurg voluntar si in timpul careia sunt asistati de o terta persoana neutra si impartiala, numita mediator. Rolul lui este de a ajuta partile sa ajunga la o rezolvare. Nu poate sa se implice, sa dea sfaturi, solutii sau sa constranga partile sa accepte o intelegere. Armele lui de baza sunt rezumatul si intrebarea. In timpul sesiunilor, el asculta partile si face rezumate pentru a le aduce la un numitor comun si pune intrebari pentru a le constientiza de relatia lor trecuta (ce a fost bine si frumos intre ei) si de faptul ca au ales medierea pt ca amandoi isi doresc o solutionare a starii de fapt. De asemenea, pune o gramada de intrebari deschise, ipotetice, de sondare, circulare si asa mai departe pentru a ajuta partile sa comunice si sa ajunga la o intelegere.

E o chestiune de finete, cred eu, sa faci doi oameni sa ajunga singuri la o intelegere, in timp ce tu ai doar dreptul sa-i intrebi lucruri la care sa-si gaseasca singuri raspunsul si sa faci rezumate pe tot ce ai aflat de la ei. In tot timpul asta trebuie sa ai grija sa pui accentul pe aspectele pozitive si sa ocolesti chestiunile negative care apar in timpul medierii. Pentru ca tu, ca mediator, faci doar asta: ii ghidezi si ii faci sa-si dea mana. Cred ca satisfactia e imensa sa te ridici de la o masa unde cele doua parti au negociat, au ajuns la un numitor comun, au scutit timp si bani cheltuiti prin tribunale si in cazurile fericite, au ramas prieteni. 

Astept sa-mi vad filmuletele de la cele doua medieri pe care le-am facut. Prima data mi s-a parut greu si imposibil de facut. Aveam niste emotii cat casa si am ramas blocata la un moment dat. Nu mai stiam ce sa intreb. A doua oara a fost mult mai bine si chiar am prins gustul. Asa ca acum vreau sa ma autorizez in Romania si sa devin membru intr-o asociatie din UK.

Cum a fost in rest? Am avut noroc de cateva zile de ploaie, care au mai domolit canicula din Bucuresti. Dimineata aveam program de piata de unde ma aprovizionam cu multe cirese. Apoi ma intorceam cu Aidan in tramvai, pentru ca i-a placut ride-ul la nebunie, iar la pranz ramanea acasa cu bunica.

A fost cam suparat pe mine ca il lasam singur dupa amiezile. Uneori nici nu voia sa se uite la mine cand se facea ora de plecare. Bunica s-a descurcat admirail si-i port recunostinta vesnica. Mai ales pentru momentele de panica pe care Aidan le avea pe la 8 seara cand eu inca nu eram acasa, iar el imi ducea dorul si ma cauta peste tot. Ajunsese sa o strige pe mama "mama" prin parc, iar eu m-am ales cu diminutivul "mami" pe care-l foloseste cu maiestrie mai ales cand ma supara si cand face mofturi la masa.

Cam atat pentru azi. Daca vreti sa stiti mai multe despre cursurile de mediere, click pe www.human-toolkit.ro

vineri, 3 iunie 2011

Aventuri de zi cu zi si Picky Eaters

Time flies when you're having fun. Suntem back in London for a few days. Am o intalnire cu un posibil client asa ca, de ziua mea, am primit in dar un bilet dus-intors Bacau-Londra pentru mine si pitic. Initial cadoul trebuia sa fie o geanta, dar e bun si beletul cu pricina :-D. Asa ca iata-ne cu catel, cu purcel, acasa. Am avut asa, un strange feeling ieri....ma simteam musafir in propria-mi casa. Aidan a fost extrem, dar extrem de fericit sa-si regaseasca jucariile. Drept pentru care, le-a insirat in toata casa. Si pentru ca la bunica acasa nu a prea avut voie sa picteze ce vrea el, s-a apucat de mazgalit usa de la intrare. In dulcele still clasic. :-) Ma gandesc serios sa-l dau la un cerc de pictura.

E bine acasa, mai ales cand soarele e sus pe cer si sunt 25 de grade. Suntem aici pana marti, dupa care ne intoarcem in Romania, unde vom sta pana la sfarsitul lunii iunie, sa fac eu un curs pe medierea conflictelor.

Sergiu este topit dupa Aidan. Spune ca a crescut atat de mult. E mirat de cat de multe cuvinte zice. Ieri, in autocar, in drum spre casa, s-a uitat pe geam mai tot drumul. Era atat de atent la tot, imi explica la fiecare lucru cate ceva. Asa am aflat ca stie "bocu maie" (blocul mare), "caunu" (scaunul din autocar), "paca" (copacul), "pac" (parc). I-am spus ca mergem in parc dupa ce ajungem acasa si vreo 5 minute mi-a tinut-o numai in pac, pac. 

Pana la un an si sase luni daca spunea tata, iar acum ne surprinde mereu cu cuvinte noi pe care le prinde din conversatii, nu neaparat pe care i le repetam si explicam. Ieri am iesit la o cafea si l-am lasat sa zburde liber pe strazi si prin parc. Si-a incercat noile sandalute, de care e foarte incantat. 

Cand ne intoarcem in Romania, mergem sa facem si analizele sa vedem daca mai e anemic. Inainte de operatie, i-a iesit hemoglobina cam mica (9). Motivul ar trebui sa fie ca el a refuzat cam orice solid timp de o luna, doua, cat i-au iesit frumusetile de canini. Acum ca am trecut (sper eu) de perioada de greva foamei si are cat de cat, trei mese pe zi, sper sa nu fie nevoie de un supliment de Fe. E adevarat, nu prea mananca fructe si carne. Cand spun nu prea, I mean deloc. Totusi, speranta moare ultima. Iar eu sper ca totul e ok. Pe scurt, despre o alimentatie bogata in fier puteti afla mai multe aici.

Si daca aveti, ca mine, un picky eater, iata cateva sfaturi pentru parintii care simt uneori ca sunt capatul puterilor si pentru care, dinner time e sinonim cu o batalie deja pierduta. Sau castigata de copil. Depinde din ce perspectiva privesti. 

Cand am inceput diversificarea la 6 luni, eram extrem de fericita ca Aidan accepta oice leguma sau fruct ii ofeream. Apoi am introdus lactatele si a fost ok. La carne, deja am intampinat rezistenta. Pe atunci, nu stiam eu asa multe despre dieta fara carne si beneficiile ei. Acum, sunt fericita ca nu vrea carne. Il mai incerc uneori si ma distrez copios, cand imi intinde bucatica de pui sa o mananc eu. Mi se pare cel mai istet raspuns pe care mi-l poate da. 

Ei, pe la 8 luni au inceput nazurile, concomitent cu explozia dentara. Si deja pe la 9 luni ajunsese back to basics, la o dieta 90% de lapte de mama. La inceput mi-am facut griji, am insistat cu mancarea, spre frustrarea lui. Apoi am renuntat. Intre doua explozii dentare, revenea pentru cateva zile back to his old self si manca multe, dar multe fructe. Portocale, capsuni, cirese, mere, pere, banane. Le devora. Ei, the honey moon was over acum vreo 4-5 luni. De atunci, accepta mamaliga, brocolli si conopida la abur si date un pic prin unt,  ou si cous cous. Dar refuza categoric poridge-ul pe care-l manca cu lacomie, iar fructele sunt otrava. 

Uneori accepta cate un pic de castravate, dar de rosii sa nici nu auda. Incercam sa mancam cat putem de mult impreuna cu el. Sa ne vada gustand si comentand mancarea. De cele mai multe ori, e total dezinteresat si refuza cu inversunare sa guste macar ce-i ofer. Daca i-as da covrigi  zilnic, zilnic ar manca. Obiceiul asta prost l-a prins in Romania, unde avem simigeria la scara blocului. Cand iesim afara, se duce direct acolo, cu mainile intinse. 

Ce s-a schimbat in ultimul an a fost atitudinea mea fata de incapatanarea lui de a nu manca. Nu spun acuma ca sunt total zen. Departe de mine o asemenea atitudine. Dar am incredere in el ca stie cat si ce are nevoie. Daca nu el, atunci corpul lui, cu siguranta.

Ce a trebuit sa infrunt in ultimele 2 luni de stat in Romania, au fost sfaturile constante cum ca ar trebui sa ma opresc din alaptat. Ca de la aia ni se trage. Pai cum sa ma opresc eu din alaptat, cand laptele ne-a scos pe noi din momente de criza si greva foamei? Pai daca nu ar fi laptele in zilele cand il supara cate un dinte buclucas, atunci ce ar mai fi? Mi-am propus sa-l alapte pana la 2 ani si nu revin asupra deciziei. Am spus, am spus. 

Atat de la noi pe ziua azi. Enjoy the sunshine and your kiddies! Over and out.