luni, 31 mai 2010

EMMA

Pe 29 mai ai inceput sa te tarasti timid...mai mult tragi dupa tine picioarele, de parca ai fi in transee. Esti comic rau cand te apuci de lucruri si te tragi pe covor, scotand icnete de efort. Tot pe 29 te-ai prins de barele de la patut si te-ai ridicat singur in picioare. Drept urmare, tata ti-a coborat salteaua cu inca o treapta. Esti baietel in toata regula.

Cat am stat in Romania, strabunica te-a invatat sa pasesti. Ai fost cam refractar si ea, rabdatoare. Umblai ca o balerina pe varfuri. Acum e fericirea ta sa te pun la mers prin casa.

Apropo de buna batrana...te iubeste asa de mult. Ea m-a crescut si pe mine, de cand aveam 11 luni. Se tot intreba daca te va mai vedea vreodata. Am plecat cu ochii in lacrimi si cu vorbele ei in ureche: „Nu mai traiesc eu pana in octombrie cand veniti acasa.” M-a pus sa-i scriu lista cu toate rudele, cu toti finii de cununie si botez de la care sa isi ia ramas bun la inmormantare. 

Oare de iti scriu toate astea? Poate pentru ca avea o voce asa de sfarsita si eu ma simt asa de vinovata ca nu am stat mai mult cu ea. Ea e surda, saracuta...si tare greu ne intelege cand ii vorbim. Dar parca as fi putut sta mai mult sa o ascult, sa o ingrijesc. As vrea sa o mai tina D-zeu, sa te vada mergand si vorbind, sa mai stau cu ea un pic, sa o mai vad.

Dureros sa realizezi ca time is up si ca ai mai vrea sa-i mai ai langa tine. Apropo de asta, am ascultat in seara asta un reportaj la Radio Ciocarlia despre fundatia EMMA a Biancai Brad si despre campania „mame de ingeri”. Am intrat apoi pe site-ul fundatiei EMMA si am citit povestea Biancai despre pierderea fetitei ei chiar la nastere. Te-am strans mai tare in brate, spre exapserarea ta. (Nu-ti place sa fii inghesuit, iar eu te sufoc in fiecare zi cu tzutzurari si pupaturi.) Esti cea mai de pret fiinta pe lumea asta. Si nu vreau macar sa-mi imaginez cum ar fi viata fara tine. Fara zambetul tau smecheresc, fara ochisorii tai albastri, fara strigatele tale si fara chiotele de bucurie.

Cand aud de mame care si-au pierdut copii la nastere sau mai tarziu, incerc sa-mi spun ca there is a lesson to be learnt from all the loss si ma gandesc la arbitrariul situatiei. La cat de fara sens si dureroasa si la ce gol imens lasa moartea unui copilas in viata unui parinte.

Si ma inchin in fata lor, pentru ca invata sa traiasca cu durerea, pentru ca merg mai departe si lupta sa fie normale pentru a avea grija de copilasii mai mari sau pentru a concepe un alt copil. Cata durere, cata disperare, cata lipsa de sens trebuie sa fie existenta bietilor oameni in lipsa puilor lor.

Nu multumesc suficient Domnului ca esti langa mine, sanatos si voios. Si nu ma rog indeajuns sa te tina asa, sa te vad crescand si implinindu-te ca om.

Acum incerci sa te cateri pe mine, tinanadu-ma de gulerul tricoului si-mi oferi zambetul tau minunat si mandru ca aproape ai reusit. Gata, e ora de somn. Imi bolborosesti aici si ma strangi de mana, doar, doar, inteleg aluzia.
Hai ...la somn, bebe Aidan.