duminică, 22 iunie 2008

why do we fall out of love?

I keep asking myself this many times over...and I still cannot find an explanation that would give me a little peace of mind. You go into a relationship with high or no expectations...you tell yourself nothing is forever so, enjoy it while you can...and then...boom...something happens and you realize you've let yourself in for a ride that is bound to get you hurt.

You keep telling yourself you are not the first, or the last person to go through such a thing...hell it is not even the first time when it happens to you...but somehow all this doesn't help...on the contrary, it makes you feel so powerless, so utterly lonely and out of touch with everything else around you.

Relationships are such a tricky thing. One moment you feel in control over your own feelings, and especially over your partner's feelings...the next...you realize there is no such thing as control...everything is volatile and ironically, somehow the roles have turned...you're drifting away, in an unending void...

You go about your petty life, every day, the same routine and worries...you forget to pay attention to the person next to you. I mean you see him/her, chit-chat and take care that a warm dish is on the table for dinner ... but you don't actually acknowledge their presence. you don't connect to that deeper level that was the key to your relationship in the first place. ironically, you know is wrong, but you have so many problems at work and in your life, your relationship can wait a little longer to get sorted out.

And when everything is too late, when you killed every hope there was to be happy with your partner...you wake up, like from a bad dream, you realize you've been sleep-walking for the past few years and you want your love back. You want a second chance of making it right so bad, it makes you scream in pain.

It hurts like hell and you just pray that the love is still there...but again, there is nothing you can do, but to hope and pray.

The word "control" should not exist in the dictionary. It is a mean, ugly word, a word that likes being abused. it makes you feel something you actually... really ...obviously...aren't.






vineri, 20 iunie 2008

The Amsterdams at Dublin Castle





Seara de marti ploaioasa in Londra. Ma indrept cu pasi repezi spre pub-ul The Dublin Castle, unde trupa romaneasca The Asterdams va sustine un recital. Miroase a tei si a proaspat, localurile din zona pline si zgomotoase, in ciuda faptului ca e abia inceput de o saptamana.

Asta e frumusetea Londrei…there’s always something to do, something to keep you out of the boredom, something to keep you going live and kicking! Mai ales in Camden, murdara si boema „patrie” a punk-ului.

De cum deschid usa pub-ului, ma intampina franturi de conversatii in romaneste…Inca mi se pare ciudat sa aud vorbindu-se romaneste in jurul meu, desi traiesc de atatia ani aici si am aproape in totalitate numai prieteni romani.


Dar parca e ceva diferit la crowd-ul din seara asta…se vede pe fetele lor ca sunt impatimiti ai rockului. Imi aduc aminte de Romania anilor ‘89-‘92… Copiii Revolutiei. In seara asta, muzica i-a adunat de pe la muncile lor, muzica i-a chemat sa-si traiasca cateva ore intr-un pub londonez.

Imi iau un pint, ca asa se cuvine la un pub si ma strecor in camera de auditie, unde momentan canta o trupa de rock alternativ cu puternice influente punk. Urmatorii sunt baietii nostri si nu mai pot de nerabdare.

Privesc in jur, de la scena luminata, la decorul underground al incaperii. Nici ca se putea un loc mai bine ales pentru o seara rock. Am un sentiment de deja vue sau doar imi aduce aminte de Club A in Bucuresti, unde tot studentul se aciua sambata seara la bere ieftina, muzica buna si multa distractie.

Incaperea incepe sa se umple din ce in ce mai tare… Perfomerii isi anunta ultima piesa, iar eu ma uit in jur bucuroasa ca sunt atat de multi cei care au venit sa-i vada pe Augustin (bass) Andrei (vocals) Paul (drums) Andrei (guitar) si Ovidiu (guitar/vocals).

Gata, baietii isi pregatesc instrumentele… Afisand un look increzator si cool, de la tricourile pana in talie, tenisii converse si ochelari negri cu rame groase, baietii incep in forta cu « Petrolize all Mice », una dintre piesele de pe noul lor EP, „Automatic”. Versurile catchy si muzica antrenanta sunt un inceput perfect pentru recitalul lor.

Ritmul e molipsitor. Sunt tineri si la inceput de drum, dar canta cu pasiune si daruire. Energia pe care o transmit publicului e electrizanta si ma impresioneaza entuziamsul cu care isi canta muzica.

Sentimentul imi e impartasit. Toti din jur, danseaza, dau din picioare si din maini si capete...in ritmul tobei.

Trupa e bine inchegata. Fiecare isi cunoaste instrumentul ca pe Tatal Nostru. „Suffering and surfing” makes everybody jump for joy, and reach for the ceiling. Melodia alterneaza stari de spirit, de la nostalgie pana la dezastru, and back again. Punctul lor forte este rock'n'roll-ul cantat live, la fel de agresiv precum al trupei Arctic Monkeys, combinat cu influente din Franz Ferdinand.

Dovedesc inspiratie in felul in care imbina cate putin din toate stilurile, de la melodii melancolice ca "Where to go", pana la indie pop cu "Fireworks". They definitely put on a good show.

Nivelul recitalului scade treptat, pentru a lasa loc melodiei « Lights out ». Baietii transpira si lumea impreuna cu ei. Termina recitalul lasandu-i pe toti cu zambetul pe buze.

Acestia sunt romanii de la The Amsterdams, o trupa indie romaneasca extrem de talentata si cu un stil absolut bestial. “Indie”, e cu siguranta ceva de care muzica romaneasca are nevoie acum: e nou, e fresh, va face un bang mare si va lasa oamenii cu gura cascata.

Reusesc sa iau un cd semnat de la baieti si sa aflu in fuga urmatoarea lor destinatie: Franta, EuropaVox Festival.

In urma lor, am ramas la un pahar de vorba cu noi amici, uniti de pasiunea noastra pentru muzica buna si pentru aceeasi patrie. Suntem o comunitate mica, cu suflet mare. Sunt sigura ca mai multe concerte gen The Amsterdams, aici in Londra, ar fi hrana sufleteasca pentru iubitorii de muzica buna romaneasca.




miercuri, 18 iunie 2008

Zimbabwe...un pamant uitat de lume

Citesc si ma ingrozesc...oameni batuti, torturati, violati, omorati...cu cata usurinta ne ranim semenii, devenim meschini si cruzi pentru bani, pentru putere, pentru...ce? Cand deschizi ziarul si vezi ca bietii zimbabweni mor pentru ca au indraznit sa voteze cu opozitia.

Cat de greu este sa faci un bine, cat planning si cata agitatie se naste cand te lansezi intr-o cauza umanitara...iar la extrema, cata usurinta ne caracterizeaza cand vine vorba de rau. Suntem in plina recesiune economica, oamenii mor de foame, de lipsuri si de saracie...si in loc sa incercam sa ajutam, suntem bucurosi sa distrugem.

Lumea asta ar trebui sa fie un paradis, e cu siguranta destul de incapatoare pentru toti, dar nu ne mai ajunge nimic. Vrem mai mult si mai mult si nu ne mai saturam.

Datoram copiilor nostri un viitor frumos, pe un Pamant curat si pasnic...dar nu le lasam decat suferinta, boli, razboie si neajunsuri. "Dupa mine potopul..." e mai actual decat am vrea sa credem. ACUM este mai important decat MAINE. Personal gain is more important than common good.

Trist, trist, trist...avem pretentii de specie evoluata si dam dovada de un canibalism feroce...ne hranim din violenta, din durere, din chinul semenilor nostri. De ce tolereaza puterile lumii un astfel de macel in Zimbabwe? De ce nu intervin pentru a instaura "drepturile omului si democratia" in tara asta uitata de lume?

marți, 17 iunie 2008

Last Night a DJ Saved My Life

citesc o carte minunata despre istoria dj-ului. Am inceput "Last Night a Dj Saved My Life" prima data acum mai bine de un an, dar nu am reusit sa trec de primele pagini cam pline de date istorice si amanunte despre legile care guvernau lumea raidoului in anii '40.

Am reluat-o de curand and I love it!E extraordinar sa afli cum au evoluat gusturile, ce au influentat diferitele curente muzicale care s-au perindat prin cluburile lumii, sa afli ca muzica moderna are influente jamaicane si ca tot lor, jamaicanilor, le datoram si numele celui pe care-l numim azi dj.

Am aflat de existenta atator generatii care au contribuit la muzica de club asa cum e ea acum, la sacrificiile si pasiunea stramosilor dj-ului modern care au adoptat muzica drept religie, chiar daca pentru mult timp underground. Era pe vremea cand nu era totul legat de bani si de superstardom.

E minunat sa dansezi, sa poti uita de tine si sa te lasi purtat de ritm pana in zori sau poate chiar si mai tarziu. Aam vrut sa citesc despre toti cei carora le datorma azi totul; am vrut sa inteleg de ce asa si nu altfel; de unde atata diversitate, de unde atata creativitate. Cu fiecare pagina pe care o citesc, ma simt acaparata de o lume imbietoare, decandenta, talentata, "fanatica" si nebuna.

Sunetul, mai mult decat cuvantul exprima viata, iubire, D-zeu.

Ma bucur ca am ocazia sa traiesc alaturi de un DJ. Altfel poate nu as fi realizat cat talent si cata munca se ascunde in spatele unui mix cd. Dar e imbatator sa vezi cum pornesti de la o idee, de la o piesa si sfarsesti prin a avea un track list cu totul diferit decat ceea ce aveai in cap.

Ca orice alt artist, adevaratul dj trebuie sa fie inzestrat cu talent si cu o sclipire de geniu. Altfel, he's just a human jukebox.

Mi-as dori si doar pentru o clipa sa simt acel extaz pe care-l simte un dj cand ridica un club intreg in aer. Nu cred ca exista sentiment mai inaltator.


Asadar, Last Night a DJ Saved My Life ...

vineri, 13 iunie 2008

London

Traiesc in oraşul asta imens, pe care-l iubesc si-l detest totodată. Un oraş care nu doarme niciodata, care parca te inghite si te consuma in fiecare zi pe care ti-o petreci in el. As vrea sa scap de aici, sa plec departe...si totusi...cand a fost sa o fac, nu am putut. mai stau putin, mi-am spus...mai sunt inca atatea de facut si de vazut...

Eu si cu "londra" avem o relatie ciudata, de love and hate care nu cred ca se va sfarsi niciodata...si totusi am ajuns sa o iubesc si sa o apreciez...pentru lumea pestrita, pentru libertatea pe care ti-o ofera, pentru ca nimanui nu-i pasa si pentru ca poti sa-ti faci amici in fiecare club/bar/parc/etc in care mergi.

am venit un copil de provincie, trecut putin prin Bucuresti...

in primele 6 luni voiam acasa, la prieteni si la studentie... si a trebuit sa invat, pe propria-mi piele...incet, incet cu pasi de melc. sa ma lupt cu mentalitati si principii care nu-si aveau locul in orasul asta nebun si frumos...

si au trecut 7 ani aproape...si sunt tot aici...hmmm....ciudat, ireal uneori...parca traiesc viata altcuiva...