Tita Buba...sau cum a trebuit sa reducem alaptatul la cerere

Sunt in soc, un ochi imi rade, unul imi plange si al treilea e melancolic, putin trist, putin panicat...putin din toate. Am facut saptamana asta o infectie la gingii care necesita tratament cu antibiotic. Si nu oridecare, ci metronidazole. Pe 17 august, dentistul m-a sfatuit sa ma opresc din alaptare vreo 3 zile...desi tratamentul e pe 5!!!! Yeah, right! As if Aidan really could understand this.

In ultimele doua luni am ajuns oarecum la o disperare din aia care vine si trece in valuri, valuri pentru ca al meu baiat cere la fiecare 5 minute "tita, tita" si cu variatiuni pe aceeasi tema, "batze, batze, tita, tita". De fiecare data cand i-am spus ca nu mai e, ca abia a papat si ca e gol sanul, s-a lasat cu flick-flackuri, caderi spectaculoase pe covor, urlete si lacrimi de crocodil....care, daca le lasam, se transformau in adevarate hohote de plans de dor si jale. Si de fiecare data cedam, imi inghiteam frustrarea cand vedeam ca orice i-as fi dat de mancare, cu foarte mici exceptii, impingea intr-o parte cu un "nu, nu" hotarat, ca sa revina tot la tita.

Am plecat de la dentist ca un caine haituit, incercand sa-mi storc creierii cum as putea eu sa-i reduc mesele de lapte. For the record, nu vreau inca sa renunt la alaptat de tot. Nu acum, cand incepe si gradi pe 26 august. Dar as vrea sa-l limitam la 2-3 mese pe zi, plus noaptea. Trageam totusi o speranta ca treaba nu e chiar asa serioasa si ca puteam risca un mic deranjament la burta. Cel putin asta era marele efect secundar al pastilelor, din spusesele dentistului. 

Am ajuns acasa si m-am pus pe searchuit pe web. Evident, nu mi-a placut ce am gasit: un risc teoretic crescut de cancer, din cauza faptului ca metronizadolul se absoarbe in lapte in cantitate mult mai mare. Ca sa fie safe, intre doza si alaptat, ar cam trebui sa treaca vreo 12 ore. Am hotarat sa aman pana a doua zi inceperea tratamentului, desi ma durea ingrozitor.  Si am mai hotarat sa incerc the tried and tested method: mi-am pus doi plasturi incolori, mici si amarati pe sani si cand s-a trezit din somnul de pranz si mi-a cerut printre hohote de plans tita, i-am aratat ca am facut buba. I-am explicat cum am cazut, cum ma doare si cum va trebui sa asteptam sa imi treaca buba. 

Incredibil, copilul meu, a inceput sa-mi explice cu gesturi largi cum am facut eu buf si buba si s-a cerut in "batze", uitandu-se cu mila la sanii mei "accidentati". Toata ziua a fost cam tristut, dar ok. Chiar am observat ca a mancat ceva mai mult la masa de dupa-amiaza. Venea din cand in cand sa ma verifice sa fie sigur ca intr-adevar sunt plasturii la locul lor. Se uita intai la unul si pleca. Invartea o jucarie de 2-3 ori si se reintorcea sa se asigure ca si celalalt e accidentat. L-am tinut in brate de cate ori a vrut, trista oarecum ca totusi, a renuntat asa usor. Cam asa a trecut ziua de joi. Fara tantrumuri, doar cu o moliciune in miscari si priviri triste si pline de dor spre tricoul meu. Se comporta ca un indragostit caruia nu-i raspunde iubita la telefon. 

Am hotarat sa-l alaptez la 8 ore, inainte sa-mi iau urmatoarea doza de antibiotic. Adica pe la 6-7 dimineata, 2-3 la pranz si seara pe la 10. Noaptea avem probleme, pentru ca inca mananca la 2 si la 5 si desi am incercat sa-i explic de buba, s-a lasat cu mari plansete. Nu l-am linistit pana cand nu a mancat. Este in continuare cam irascibil si se cere mai des in brate si uneori mai scapa si un tita, ca apoi sa se corecteze repede, "batze". Si cand il iau in brate, zambeteste larg si ma strange tare, tare. 

Dar ideea e ca INTELEGE! Nu mi-am inchipuit ca va fi asa de usor. Cand toate incercarile mele de a mai reduce din mesele de lapte pana acum au esuat lamentabil. Nu ma deranjeaza absolut deloc ca il alaptez, dar ma ingrijorez ca refuza sa manance si cere non-stop tita. Nu am observat un major improvement la mancare. Aidca e la fel de fussy si picky, dar cantitativ, mananca mai mult. Iar dupa o doza de "tita" este atat de fericit si energizat, de mi se inmoaie sufletul.

Micul dejun e cea mai dificila masa. El nu se mai atinge de nici un fruct din februarie. Nu-i plac cerealele in lapte. Si in nici un caz alea sanatoase. Iar din alea cu mult zahar nu ii dau eu. Nu mai vrea porridge, nu mai vrea gris. Alalataieri a mancat un ceai pana la pranz. Ieri a inlocuit laptele meu cu o cana de lapte de vaca. La pranz a mancat un mare castron de quinoa cu legume. 

Nu stiu cui ii va fi mai greu sa renunte la alaptat...am asa, o vaga banuiala ca mie. Ieri dimineata s-a trezit vesel, nici nu a pomenit de lapte, desi asta era primul lucru pe care-l facea. La pranz s-a trezit din somn si a readormit doar pentru ca m-am asezat eu langa el.

Pe 26 august va fi prima lui zi de gradinita. Vom incepe cu 2 dimineti pe saptamana, cate 3-4 ore. Cred ca ii va fi trece mai usor timpul, acum cand nu mai sta toata ziua la san. Oricum dupa 5-6 ore, mai ales daca nu are o ocupatie, incepe sa devina miorlait, ma impinge usor si, desi nu spune ce vrea, stiu unde bate.

Eu sunt multumita daca mesele lui de lapte raman asa - 2-3 pe i si 2 pe noapte. Asta inseamna ca mai am o sansa ca macar o data in zi sa manance ceva gatit. Sunt foarte fericita ca a inceput sa manance bucatele de morcov crud. Aseara, prin puterea exemplului (am fost la o fetita de 3 ani care e un adevarat fan raw veggies, mai ales ardei gras) a incercat sa manance o bucatica de ardei si una de castravete. Of course, le-a scuipat cat colo. Dar macar he was willing to try them.

"Cu rabdarea, treci marea" zice o vorba din batrani. Cred ca asta e secretul in formarea unor deprinderi sanatoase pe termen lung in dieta lui Aidan. Interesant ca prietena mea simte acelasi lucru ca si mine: dieta fetei s-a stricat cand au fost acasa, la bunici in Romania, unde toata lumea a bombardat-o cu dulciuri, ca "e copil, vede si trebuie sa guste si ea sa stie ce e." De unde Bianca era obisnuita sa rontaie la fructe si legume toata ziua, acum e innebunita dupa sweets and chocolate. Cam asta s-a intamplat cu Aidan, unde a incercat napolitane si gogosi uleioase in parc la Bacau, prajiturile cu multe creme si glazuri de la bunici si tot felul de alte minunatii pe care nici nu visam sa i le dau copilului meu. Cel putin nu ma un an si ceva. Nu pot sa uit ce-mi spunea tatal lui Sergiu zilnic. "Lasa-l sa guste de toate, inclusiv prajituri. Mai tarziu ii vei interzice." Adica, de unde logica asta "de fier"?

Dar what's done is done. Acum lucram sa indreptam. Va salut din mers si va doresc o saptamana minunata alaturi de copiii vostri!