duminică, 23 septembrie 2012

In curand, interviu cu Maia Morgenstern & Toma Enache despre "Carmen" si teatru...

Ieri a fost o zi frumoasa si speciala pentru mine. Am fost din nou jurnalista si am avut misiunea de a intervieva doua persoane deosebite: pe d-na Maia Morgenstern si pe regizorul Toma Enache. Am avut onoarea, iar dansii au avut amabilitatea de a sta de vorba cu mesagerul Radio Ciocarlia (that would be me) inainte de auditia piesei de teatru radiofonic "Carmen - Scene de dragoste". Inca nu constientizez ca mi s-a intamplat mie, ca eu am avut aceasta ocazie. Sa va mai spun ca am avut emotii si ca la un moment dat nu stiam ce sa mai fac cu mainile, mintile si vorbele, e inutil. Inca nu imi vine sa cred, dar marturie sunt cele 46 de minute de pe reportofonul meu.

Chelsea Theatre a gazduit un proiect european numit "A Date with Carmen" - viziuni moderne a unor topicuri precum viata, dragostea si soarta. Una dintre cele 5 tari participante a fost si Romania prin piesa radiofonica "Carmen - Scene de dragoste", regizata de Toma Enache si a carei protagonista este Maia Morgenstern. Inca nu am terminat de transcris interviul si nici nu vreau sa dau in vileag prea multe amanunte. So watch this space...

P.S. Cand eram studenta la jurnalism in Bucuresti, mi-a parut rau ca nu dadusem examene la Relatii Publice, pentru ca mi se nazarise mie ca viata de PR-ist e mai faina si ca mi s-ar potrivi mai bine. Acum, dupa cativa ani buni de PR, nu-mi doresc nimic mai mult decat sa revin la cariera de ziarist si scriitor. E ciudat cum, pentru a ajunge la adevarata ta menire, trebuie sa iei tot felul de cai ocolite care sa te trezeasca si sa te aduca pe calea ta cea adevarata. 

Descoperirea asta este absolut sublima si eliberatoare. 




sâmbătă, 22 septembrie 2012

Intarcarea: daca as putea da timpul inapoi

L-am intarcat pe Aidan pe 23 aprilie, cand avea 2 ani, 6 luni si 20 de zile. Si nu exista zi (inca) in care sa nu regret ca am pus punct. Nu am terminat pentru ca asa a vrut Aidan, ci pentru ca am cedat presiunilor exterioare, pentru ca toti imi spuneau mai direct sau mai voalat ca "fanatismul" meu in ceea ce priveste alaptatul ii facea lui Aidan rau. Pentru ca Aidan nu prea manca si prefera oricand si la orice ora "tita". Pentru ca si din ora in ora, si la sfert de ora, Aidan lasa orice ca sa stea la san...si statea uneori si cate o ora. Nu neaparat ca sa manance, ci doar pentru confort. Ma mangaia incet pe par si se uita pe geam.

Acum, ca si atunci, nu cred ca m-as simti mai bine daca as da vina pe cineva...dar probabil ca daca Aidan ar fi mancat un pic mai bine si Sergiu nu ar fi fost convins ca circul de la masa si frustrarea de toate partile mai mult fac rau decat bine, as fi alaptat si in ziua de azi. Am fost mult timp trista si inca mai am sufletul greu si ma intreb adesea daca am facut bine ceea ce am facut. 

Primele zile au fost cumplite. L-am mintit, evident, ca am cazut si m-am lovit, iar el, dragul de el, m-a crezut. Imi explica cum am facut buf si cum ma doare si ca sa-si aline dorul imi cerea uneori sa-i arat plasturii si varza din sutien. Am avut foarte mult lapte si m-am chinuit vreo doua saptamani cu scosul la pompa si cu frunze de varza pentru ca se angorjau si ma dureau atat de tare incat simteam ca o sa plesneasca. Si ma simteam atat de fara suflet cand il auzeam cum ma roaga cu lacrimi in voce "mami, tita. Te log, putin. Numai putin". 

Si da, au existat multe momente de frustrare in ultimele luni de alaptare, pentru ca aveam zile cand munceam si mancam cu el la san. Zile cand nu se atingea de mancare si insinsta pana la lacrimi sa-i dau tita. Si atunci imi pierdeam cumpatul, taica-su isi pierdea rabdarea si eu apaream ca cea care, cu buna stiinta, ii face rau copilului. Majoritatea noptilor erau cu 3-5 treziri chiar si dupa 2 ani cand nici nu se mai punea problema de foame. Stiu, este copilul mic se trezeste instinctual, asa cum a facut de cand exista oameni pe pamantul asta. 

Si totusi, inca ma mai intreb daca intarcatul a fost the best thing for him and me. Imi vine sa plang cand aud mamici cu copii de varsta lui Aidan care inca mai alapteaza. Sa plang la gandul ca eu m-am oprit si ca l-am privat de ceva bun. Mi-e inca dor sa-l vad atasat la piept. Acum rade strengareste daca il intreb de tita. Imi zice ca inca ii mai este dor de ea si ca ar mai vrea, dar cred ca e mai mult ca radem impreuna. Pentru ca imediat imi spune ca el e baiat si nu bebe.

Prima noapte am petrecut-o in suspinele lui. Din 20 in 20 de minute se trezea si suspina. A doua noapte s-a trezit de 2 ori si a plans tare in timp ce ma impingea de piept. A treia noapte deja s-a trezit doar pe la 5 si a adormit la loc destul de repede. 

Nu a fost atat de complicat precum ma asteptam. I-am spus ca am cazut si a inteles. Ma ruga peste zi sa-i dau tita putin, dar nu a facut scandalul-monstru la care ma asteptam. Inainte de intarcare, daca indrazneam sa-i spun ca as vrea sa mai asteptam un pic, incepea cu lasari pe spate, plansete si tipete sfasietoare. Cand venea de la gradinita primul lucru pe care mi-l spunea cand intra in casa era "mama, tita". 

S-a vazut o imbunatarire vizibila in apetitul lui si la somnul de noapte...dar cu pretul suferintei amandurora. Si degeaba imi spun ca la al doilea copil nu as mai proceda la fel si ca nu mai las pe nimeni sa ma influenteze. 

Imi pare rau de laptele bun pe care l-am aruncat in cele 2 saptamani la chiuveta. Cat as fi vrut sa revin asupra deciziei, sa-i mai dau macar un pic. Dar evident, ca nu am facut-o pentru ca auzeam constant aceeasi placa: cand va fi adult va deochea. 

Daca ar fi fost dupa mine, as fi continuat sa-i mai dau san pana cand se intarca singur...desi stiam ca asta urma sa fie pe undeva pe la 4-5 ani. Stiu ca din punct de vedere al unora, alaptatul dupa 1 an devine „o rusine”. Ni s-a spus de multe ori treaba asta cand il vedeau pe Aidan la san...desi mereu spuneam ca asta e o tampenie si il asiguram pe Aidan ca oamenii aia nu stiau ce spun.

Dupa ce am trecut primul hop, cel mai dificil moment a fost adormitul seara. Imi lua aproape o ora sa-l adorm, timp in care ii spuneam povesti, ii vorbeam de toata copilaria mea la bunica pana ajungeam doar sa-i soptesc in ureche in timp ce el se chinuia sa adoarma. 

Sergiu mi-a tot repetat ca e o etapa normala in evolutia lui Aidan, ca trebuia sa incetam o data si o data. Dar eu as fi vrut sa nu il fac sa sufere, sa simta lipsa si sa se intrebe de ce nu mai poate el sa ceara tita cand vine acasa de la gradinita sau cand e ora de culcare. 

Zile intregi m-a intrebat constant daca ma mai doare tita. Iar eu spuneam un adevar, pentru ca ma durea enorm si aruncam laptele care ar fi putut sa-l aiba el. Sunt sigura ca daca as mai fi avut cateva luni rabdare, mesele de lapte s-ar fi rarit si incet, incet, ar fi ajuns sa renunte singur. Si daca as putea sa dau timpul inapoi, cu siguranta nu l-as mai opri. Ma bucur ca am putut sa-l alaptez atat, dar imi pare rau ca l-am facut sa sufere, sa tanjeasca, sa se intrebe de ce nu se mai poate, sa planga si sa ma implore sa-i mai dau un pic.

Am fost "aplaudata" de majoriatea celor din jurul meu, dar nu m-am simtit nici mandra si nici impacata cu decizia asta. Iar pentru mamele aflate in situatia mea, care nu sunt sigure ca vor sa renunte la alaptat, un gand: go with your motherly instict. It never fails.







marți, 24 iulie 2012

Conversatii cu Aidan

Eu: Aidan, care anotimp iti place tie cel mai mult? Vara, Primavara, Toamna sau Iarna?
Aidan: Iana.
Eu: De ce iarna, iubitule?
Aidan: Pentu ca inghetzeshte tot.

Intr-o zi (dupa multe luni de cerut acelasi lucru):
Aidan: Mami, hai dgiucam cu masinile
Eu razand: Iarasi cu masinile, mama? M-ai spart cu masinile astea.

Dupa cate zile cand incepem joaca:
Aidan: Mami, hai dgiucam cu masinile
Eu: Tot cu masinile?
Aidan: M-ai spat cu masinile astea! (chichoteli)

Mergand pe strada toti trei:
Aidan: Tata, in batze!
Sergiu in timp ce-l ridica in brate: Papucii tai de pisoi!


Intr-o alta zi:
Aidan: Tata, in batze!
Dupa ce-l ridica in brate:
Aidan: Papucii tai de pisoi!

La toate intrebarile noastre cu de ce, Aidan ne raspunde: fiindca...




miercuri, 18 iulie 2012

Tiroida in sarcina

Sunt oameni care spun ca nu exista miracole. Ca sunt oarecum overrated. Altii sustin ca nu exista D-zeu si ca l-am inventat noi din dorinta de a a avea pe cine sa dam "vina" in caz ca esuam. Ca doar el ne-a pus destinul in brate, fara sa ne intrebe daca-l vrem. Eu cred ca miracolele sunt peste tot in jurul nostru. Si ca ni se intampla chiar noua, mai des decat am putea noi concepe. 


Cat am fost acasa, am trecut si pe la endocrinolog. Un altul nou, ca sa primesc si un second opinion despre starea tiroidei mele, despre valorile mari la anticorpii tiroidieni care mi-au macinat tiroida de la sarcina incoace. Eu am prezenti toti cei trei anticorpi tiroidieni si au valori de ordinul miilor, cand normalul e undeva intre 0 si 150. Pana acum am crezut ca sarcina a agravat starea tiroidei mele si ma gandeam cu groaza la ce ravagii ar mai putea face o a doua sarcina...cand o fi sa se intample. Dar, surprise...doc imi zice ca tot raul spre bine. 

Un pic de patient history: diagnosticata cu boala Graves Basedow pe la 11 ani - adica hipertiroidie, manifestata cu scaderi in greutate, exoftalmie, nervi, plans, insomnii, etc. Am avut si vreo 2 recaderi pe la 20 si 25 de ani, ultima oara cu un pic/mai mult de depresie, evident, ca asa-i sta bine omului. Depresie tratata de catre doctor cu sfatul: "nu te mai gandi"! De parca eu voiam sa ma gandesc la ce imi trecea mie prin cap de boceam zi si noapte fara oprire. Apoi mi-am stabilizat tiroida printr-o terapie numita "pull and release". Adica mi s-au dat medicamente si pentru hipo si pentru hiper. A functionat si vreo 5 ani nu am mai avut nicio bataie de cap. 

And then I fell pregnant. Evident le-am spus moaselor de problema mea si mi-au facut regulamentar testari cam la 2-3 saptamani pe toata perioada sarcinii. Problema a fost ca aici nu esti luat in evidenta si in serios pana prin saptamana 12 de sarcina, asa ca primele teste le-am facut abia dupa perioada asta. Si la prima testare mi-a iesit TSH-ul 8. Normalul in sarcina e undeva pe la 3. Asta ca sa iasa copilul asa cum trebuie, cu IQ-ul pe care i l-a lasat D-zeu. Doctorul meu a hotarat sa nu imi dea levotiroxina ci sa mai astepte inca vreo 2 saptamani si o noua testare. Zicea el, daca TSh-ul meu ajungea la 10, atunci ma punea le levotiroxina. 

Norocul meu, TSH-ul s-a reglat si a ramas pe la 3 si un pic toata sarcina. Si habar nu as fi avut care ar fi fost urmarile asupra copilului meu daca nu o intalneam pe aceasta doamna endocrinolog draguta, care mi-a explicat enormitatea greselii pe care acest doctor "minunat" de la St. Thomas's Hospital, din buricul Londrei a facut-o. Dupa cum spuneam, TSH-ul in sarcina trebuie sa fie in jurul valorii de 3, mai ales in primul trimestru de sarcina, crucial pentru dezvoltarea copilului. Daca TSH-ul este modificat, copilul iese cu un IQ mai scazut...cam vreo 7 puncte. Pentru unul mai inteligent 7 puncte nu sunt sesizabile, dar pentru unul normal sau cu un bagaj genetic mai saracut, 7 puncte sunt mai mult decat evidente. 

Asta e miracolul numarul 1: copilul meu e sanatos, face toate lucrurile pe care trebuie sa le faca un baiat de varsta lui. Iar eu nu am cuvinte destule sa multumesc ca e intreg si ca o eroare umana nu l-a costat sanatatea lui. Nu are vreun rost sa ma intreb daca Aidan ar fi fost altfel in cazul in care TSH-ul era normal. Aidan este un miracol de la conceptia lui. Punct.

Miracolul numarul 2: dupa cum imi explica doamna doctor, sunt un caz medical fericit. Am facut o tiroidita autoimuna post-partum. Anticorpii mi-au macinat tiroida si nu mai exista riscul sa fac caderi de Basedow ever again. Deci nu mai exista posibilitatea tratamentelor cu iod radioactiv si alte tampenii, asa cum se asteptau doctorii de aici. Da, va trebui sa iau levotiroxina, probabil pentru tot restul vietii mele, dar atata timp cat dozarea e corecta si tiroida functioneaza, nu exista nici risc de demineralizarea a oaselor, deci osteoporoza. 

Pe viitor: in caz ca mai raman insarcinata, va trebui probabil, sa cresc doza de levotiroxina in sarcina si apoi sa revin la o doza mai mica. Si o alta chestie, pentru mamele care alapteaza - levotiroxina trece in lapte. dar la fel trece si levotiroxina de la o mamica cu o tiroida sanatoasa. Nu are niciun efect negativ asupra bebelusului.

Miracolul numarul 3: eu aveam un nodul pe tiroida...apoi mi s-a spus ca nu e neaparat nodul ci o zona intarita pe urma tratamentului medicamentos. Oricum ar fi fost, in timpul sarcinii si dupa mi s-au facut ecografii ca sa verifice daca circumferinta este sub 1cm. Ce trece peste e risc de cancer tiroidian. Orice a fost, nu mai e. Tiroida arata perfect normal. 

Cand am aflat ca sunt insarcinata m-am gandit ca D-zeu stie ce face, ca exista un motiv pentru care acest copil a aparut in momentul in care a aparut...un moment de rascruce in viata mea personala si profesionala. In fiecare zi stiu si simt ca nu voi avea zile sa multumesc indeajuns pentru ce am primit. Si ma intreb mereu daca multumesc indeajuns, daca ma bucur indeajuns de fiecare moment, daca fac destul bine ca sa multumesc pentru binele pe care-l am. Si da...ma intreb ce am facut atat de bun pe lumea asta sa merit o asemenea minune. 



luni, 2 iulie 2012

City Break

It's been a long time...but I am back. Unul dintre motivele pentru care nu am mai scris este pentru ca nu pot sa ma loghez pe blog de pe laptop. imi lipseste butonul de sign in. Le-am scris celor de la blogger, dar nu am primit niciun raspuns.

Suntem bine...foarte bine...in concediu in Romania.
Cei care ne cunosc, stiu ca in fiecare an avem o traditie. De zilele noastre de nastere fiecare isi alege un oras pe care ar vrea sa-l viziteze, iar celalalt ii plateste biletul de avion. Anul asta, Sergiu a ales Clujul. Printre altele si pentru ca aici locuieste fratele lui.

Iubesc Ardealul, unde de altfel, am copilarit. E locul meu de suflet si cu siguranta o zona in care m-as gandi sa locuiesc daca ar fi vreodata sa ma mut inapoi in Romania.
Iar Clujul m-a surprins placut. Are un aer tare sarmant si cochet, mai ales acum imbibat de miros de flori de tei.

Suntem aici de vineri si am petrecut timpul cam asa:
sambata - o raita prin oras, admirat centrul vechi, pranzul la Taverna, intr-o gradina superba,  unde Aidan a foat cucerit de niste niste fetite cu codite...evident ca el a sarit masa, ca doar nu era sa piarda ocazia de joaca.

Am mai fost si in Turnul Croitorilor la o expozitie de icoane.

Seara m-a uns pe suflet: concert live Iris in Piata Unirii, la Ursus Evolution. Just beautiful. M-am simtit ca in studentie. Atunci i-am vazut la Motoare pe Teatrul National in Bucuresti...intr-o zi de vara la fel de frumoasa si inmiresmata.

Multa lume, multi copiii, bere la draft, muzica si voie buna. what more can you ask from life?





duminica - a fost chill pe dealurile Fagetului. Miros de fan, raze de soare jucaus printre crengile copacilor, mers descult pe drumul prafuit ca pe vremea cand eram copilandra pe dealurile Chibelii langa Tg. Mures. Mi-am dorit sa-i pot oferi lui Aidan macar o frantura din ceea ce erau vacantele mele de vara la bunica. Si iata ca a venit momentul asta. Iar maine ne indreptam spre casa bunicii, unde vom petrece o zi si o noapte.
Cat de fain e sa te afli in locuri familiare, sa stai cu mainile sub cap si sa te uiti la un cer perfect si sa adormi in cricriul cosasilor.
Iar copilul ... ce sa va spun de copil? S-a "scaldat" in colbul drumului, a urmarit furnici, a fost la cautat de melci si a dormit la umbra pomilor.





















Astazi avem in plan o vizita la muzeul farmaciei si o cafea la o terasa si poate o intalnire cu prieteni virtuali.


va urma...









marți, 17 ianuarie 2012

Update la numele de domeniu

Hello...It's me again. Blogul asta a inceput ca "Thoughts in My Mind" inainte sa apara Aidan. Apoi s-a transformat in Baby Stepz. Dar pentru ca nu ma rezum la povestit doar despre Aidan si evolutia lui, m-am gandit sa-i schimb putin numele  - Life in Baby Stepz. Asa ca domeniul a devenit si el  www.lifeinbabystepz.blogspot.com.

Cred ca se potriveste mai bine cu ce am publicat si voi publica in continuare. Pentru ca de fapt...am invatat, o data cu Aidan, sa traiesc in baby steps.

Iar o parte din calatoria mea cu pasi de pitic se poate vedea in acest mic jurnal digital.


O zi minunata sa aveti, oriunde v-ati afla!

luni, 16 ianuarie 2012

My Bucketlist

Cu o luna in urma, Nela mi-a pasat o leapsa, pe care vreau neaparat sa o onorez. Cu atat mai mult cu cat indeletnicirea mea nowadays is dreaming with my eyes wide open. E asa de placut si uplifiting sa te vezi in diferite ipostaze fericite si minunate. Parca atlfel iti vine cheful de munca si de viata.


Sunt intr-o forma de zile mari, ptiu, ptiu sa nu ma deochi. Si intentionez sa o tin asa tot anul asta si cat mai multi ani de acum inainte. Viata e frumoasa cand ai pofta de ea, nu-i asa?

Ok, deci si prin urmare...my bucket list:
1. Sa fac un curs fain de tot de feng shui si sa ma si acreditez.
2. Sa ajung in Kenia si sa merg pe pamantul acela rosiatic si minunat.
3. Sa vizitez New York, LA si Hong Kong
4. Sa imi fac o vacanta in Dubai
5. Sa am o casa pe malul marii, intr-un orasel din ala de poveste din sudul Frantei...de preferabil. Merge si Spania, daca nu.
6. Sa innot cu delfinii (asta mi-a placut la Nela tare)
7. Sa am 3 copii - one down, two to go. :)
8. Sa scriu o carte buna. Sau mai multe.
9. Sa fiu colaborator la Vanity Fair.
10. Sa invat sa imi fac propriile-mi parfumuri si sapunuri.
11. Sa invat reflexoterapie.
12. Sa invat reiki.
13. Sa fac dansuri latino si de societate. 
14. Sa invat sa fac prezentari exceptionale si cu ocazia asta sa scap de fobia de a vorbi in public.
15. Sa fac un curs de actorie. Just for the fun of it.
16. Sa vad aurora boreala.
17. Sa fac surf.
18. Sa vizitez Australia.
19. Sa ajung la performanta de a sti sa meditez si sa devin din ce in ce mai buna la yoga.
20. Sa am o casa la mare si una la munte.
21. Sa invat sa schiez.
22. Sa invat sa sculptez si sa pictez. Si mai ales sa fac portrete.
23. Sa invat sa fac poze profi.
24. Sa am gradina si livada si sa mananc macar 70% numai din productie proprie. 
25. Sa ajung fit ca Jennifer Aniston.
26. Sa fiu mereu vesela si cu zambetul pe buze.
27. Sa daruiesc mai mult din orice am.
28. Sa fiu multumita 100% cu ce am si sa fiu recunoscatoare in fiecare zi.
29. Sa fiu un bun mediator.
30. Sa invat sa calaresc.
31. Sa am in fiecare an o vacanta frumoasa cu familia mea. 
32. Sa am puterea magica sa ii fac pe ai mei linistiti la batranete. Ei stiu bine la ce ma refer.
33. Sa mergem la Ibiza.
34. Sa invat sa cant la pian sau la chitara. 
35. Sa vorbesc si sa scriu in franceza la fel de bine ca in engleza.
36. Sa invat spaniola si italiana conversational.
37. Sa invat ungureste.

Ma opresc aici...dar ar mai fi. Asa ca ma duc sa mai visez un pik cat doarme blondinu'.