sâmbătă, 28 martie 2009

Bebe

Pe 4 februarie, viata mea a luat o turnura neasteptata, care atunci mi s-a parut sfarsitul lumii, dar care se dovedeste a fi ceva nemaipomenit pe zi ce trece. Pe 4 februarie am aflat ca voi fi mama. Inca suna ciudat, nebunesc si putin artificial gandidu-ma ca cea care va deveni mama sunt EU. Nu verisoara mea sau prietena mea cea mai buna, sau vecina. Pentru toate m-am bucurat la fel de mult si de sincer. Cand a venit vorba de mine, am fost socata. Imi planuisem sa am copil peste vreo 2-3 ani, termen pe care il tot vehiculez de vreo 4, dar ma simteam total nepregatita. Inca sunt terorizata la gandul ca nu ma voi descurca, ca poate nu voi avea ce sa-l invat. Temerile imi trec repede cand simt cate o fluturare in stomac si ma gandesc ca lucrurule se intampla de obicei cu un scop si ca nimic nu e intamplator.

E un lucru fantastic sa stii ca incet si sigur o fiinta creste in tine. Si apoi vin framantarile, oare e sanatos? oare se dezvolta bine, oare mananc ce-i trebuie?

Fiecare dimineata incepe cu gandul la el, pentru ca am o presimtire ca va fi baiat. si mi-l imaginez mic si dragut in patutul lui. Uneori nu stiu ce sa-mi imaginez, nu stiu ce sa simt. Desi am avut grija de copii altora timp de 2 ani, ma intreb daca o sa stiu ce are nevoie al meu.

Am primit deja primul cadou...un tricou haios cu un buddha musical. De fiecare data cand ma uit la el, ma induiosez si multumesc pentru ceva atat de minunat ce va aparea in viata noastra.