duminică, 28 decembrie 2008

acasa

N-am mai scris de ceva timp si ma simt vinovata. Pentru ca imi place sa scriu, dar ma las coplesita de grijile zilnice si oboseala si aman. Se apropie Anul Nou si one of my New Year's resolutions is this: write more, write better.

Am venit in Romania sa-mi petrec Sarbatorile alaturi de familie. De fiecare data cand ma intorc aici imi dau seama cat mi-e de dor de casa, de ai mei, de sentimentul acela ca esti acasa, printre ai tai. Bucuria revederii este usor umbrita de gandul ca sejurul e scurt, ca de obicei. rudele si prietenii trebuie vazuti in fuga, cu program, ca nu e timp. mai strecori si o programare la dentist si gata concediul. si dupa o saptamana, te simti mai obosita decat la inceputul vacantei si te apasa gandul ca trebuie sa pleci, sa-i lasi in urma si-ti promiti ca data viitoare iti vei face mai mult timp de ei, vei fi mai rabdator si mai intelegator.

Nimic nu e mai frumos decat un Craciun alb acasa, cu sarmalele si cozonacii mamei. Imi aduce aminte de copilarie si imi vine sa las pentru un moment capul in poalele mamei si sa-i spun ca, desi trecuta bine de varsta adolescentei, am nevoie de mangaierea ei, de intelegerea ei fara intrebari si explicatii. Am nevoie sa stie ce ma doare fara sa-i spun ce. Si mai am nevoie de promisiunea ei ca totul va fi bine. Pentru ca atunci cand promite ea, ca prin minune, lucrurile se intampla asa cum spune.

Dar sunt adult acum si oricat as vrea mangaierea mamei, nu vreau sa o impovarez cu ganduri si framantari la care raspunsul trebuie sa-l gasesc singura.