Aventuri de zi cu zi si Picky Eaters

Time flies when you're having fun. Suntem back in London for a few days. Am o intalnire cu un posibil client asa ca, de ziua mea, am primit in dar un bilet dus-intors Bacau-Londra pentru mine si pitic. Initial cadoul trebuia sa fie o geanta, dar e bun si beletul cu pricina :-D. Asa ca iata-ne cu catel, cu purcel, acasa. Am avut asa, un strange feeling ieri....ma simteam musafir in propria-mi casa. Aidan a fost extrem, dar extrem de fericit sa-si regaseasca jucariile. Drept pentru care, le-a insirat in toata casa. Si pentru ca la bunica acasa nu a prea avut voie sa picteze ce vrea el, s-a apucat de mazgalit usa de la intrare. In dulcele still clasic. :-) Ma gandesc serios sa-l dau la un cerc de pictura.

E bine acasa, mai ales cand soarele e sus pe cer si sunt 25 de grade. Suntem aici pana marti, dupa care ne intoarcem in Romania, unde vom sta pana la sfarsitul lunii iunie, sa fac eu un curs pe medierea conflictelor.

Sergiu este topit dupa Aidan. Spune ca a crescut atat de mult. E mirat de cat de multe cuvinte zice. Ieri, in autocar, in drum spre casa, s-a uitat pe geam mai tot drumul. Era atat de atent la tot, imi explica la fiecare lucru cate ceva. Asa am aflat ca stie "bocu maie" (blocul mare), "caunu" (scaunul din autocar), "paca" (copacul), "pac" (parc). I-am spus ca mergem in parc dupa ce ajungem acasa si vreo 5 minute mi-a tinut-o numai in pac, pac. 

Pana la un an si sase luni daca spunea tata, iar acum ne surprinde mereu cu cuvinte noi pe care le prinde din conversatii, nu neaparat pe care i le repetam si explicam. Ieri am iesit la o cafea si l-am lasat sa zburde liber pe strazi si prin parc. Si-a incercat noile sandalute, de care e foarte incantat. 

Cand ne intoarcem in Romania, mergem sa facem si analizele sa vedem daca mai e anemic. Inainte de operatie, i-a iesit hemoglobina cam mica (9). Motivul ar trebui sa fie ca el a refuzat cam orice solid timp de o luna, doua, cat i-au iesit frumusetile de canini. Acum ca am trecut (sper eu) de perioada de greva foamei si are cat de cat, trei mese pe zi, sper sa nu fie nevoie de un supliment de Fe. E adevarat, nu prea mananca fructe si carne. Cand spun nu prea, I mean deloc. Totusi, speranta moare ultima. Iar eu sper ca totul e ok. Pe scurt, despre o alimentatie bogata in fier puteti afla mai multe aici.

Si daca aveti, ca mine, un picky eater, iata cateva sfaturi pentru parintii care simt uneori ca sunt capatul puterilor si pentru care, dinner time e sinonim cu o batalie deja pierduta. Sau castigata de copil. Depinde din ce perspectiva privesti. 

Cand am inceput diversificarea la 6 luni, eram extrem de fericita ca Aidan accepta oice leguma sau fruct ii ofeream. Apoi am introdus lactatele si a fost ok. La carne, deja am intampinat rezistenta. Pe atunci, nu stiam eu asa multe despre dieta fara carne si beneficiile ei. Acum, sunt fericita ca nu vrea carne. Il mai incerc uneori si ma distrez copios, cand imi intinde bucatica de pui sa o mananc eu. Mi se pare cel mai istet raspuns pe care mi-l poate da. 

Ei, pe la 8 luni au inceput nazurile, concomitent cu explozia dentara. Si deja pe la 9 luni ajunsese back to basics, la o dieta 90% de lapte de mama. La inceput mi-am facut griji, am insistat cu mancarea, spre frustrarea lui. Apoi am renuntat. Intre doua explozii dentare, revenea pentru cateva zile back to his old self si manca multe, dar multe fructe. Portocale, capsuni, cirese, mere, pere, banane. Le devora. Ei, the honey moon was over acum vreo 4-5 luni. De atunci, accepta mamaliga, brocolli si conopida la abur si date un pic prin unt,  ou si cous cous. Dar refuza categoric poridge-ul pe care-l manca cu lacomie, iar fructele sunt otrava. 

Uneori accepta cate un pic de castravate, dar de rosii sa nici nu auda. Incercam sa mancam cat putem de mult impreuna cu el. Sa ne vada gustand si comentand mancarea. De cele mai multe ori, e total dezinteresat si refuza cu inversunare sa guste macar ce-i ofer. Daca i-as da covrigi  zilnic, zilnic ar manca. Obiceiul asta prost l-a prins in Romania, unde avem simigeria la scara blocului. Cand iesim afara, se duce direct acolo, cu mainile intinse. 

Ce s-a schimbat in ultimul an a fost atitudinea mea fata de incapatanarea lui de a nu manca. Nu spun acuma ca sunt total zen. Departe de mine o asemenea atitudine. Dar am incredere in el ca stie cat si ce are nevoie. Daca nu el, atunci corpul lui, cu siguranta.

Ce a trebuit sa infrunt in ultimele 2 luni de stat in Romania, au fost sfaturile constante cum ca ar trebui sa ma opresc din alaptat. Ca de la aia ni se trage. Pai cum sa ma opresc eu din alaptat, cand laptele ne-a scos pe noi din momente de criza si greva foamei? Pai daca nu ar fi laptele in zilele cand il supara cate un dinte buclucas, atunci ce ar mai fi? Mi-am propus sa-l alapte pana la 2 ani si nu revin asupra deciziei. Am spus, am spus. 

Atat de la noi pe ziua azi. Enjoy the sunshine and your kiddies! Over and out.