Experienta spitalului in Romania

Revin dupa o lunga perioada de tacere. Evident intentia mea de a scrie un post la saptmana e departe de a deveni realitate.

Ce am mai facut in ultimele luni? Pai am revenit in Romania pentru o vacanta...un fel de vacanta. Pe 8 aprilie Aidan a avut o operatie de ohidopexie la Iasi, iar pe 15 aprilie i-am scos firele. A fost o experienta pe care sper sa nu mai fim nevoiti sa o repetam vreodata. Operatia a trecut repede si rana s-a refacut bine. Dar pentru mine, experienta spitalului a fost la fel de traumatizanta ca si imaginea puiului meu scump pe un pat de fier, acoperit doar cu o paturica si cu un tub de oxigen in gura. Si am avut mare noroc de sotia farmacista a doctorului, care a venit cu noi la analize si am facut totul repede si usor.

Am ales totusi Romania pentru ca am putut sa-mi aleg chirurgul. Initial am vrut sa-i facem operatia la un spital privat din Iasi, doar ca sa evit ceea ce am experimentat la cel de stat. In primul rand, ma gandesc la obiceiul asta traumatizant si barbar de a lua copilul pe sus in urlete si dus la anesteziat, in timp ce tu, parinte, ramai in urma cu lacrimi in ochi si cu inima cat un purice. In Occident si in clinicile private din Romania, copilul este adormit in prezenta macar a unuia dintre parinti. Logic si foarte firesc. Vorbim de un copil de 18 luni, care inca e traumatizat de ruperea asta brusca din bratele mamei, de catre un nene inalt si solid care l-a luat val-vartej spre camera de anestezie. Si asta dupa 2 ore jumate de asteptare intr-un salon cu 5 paturi de metal, cu vopseaua coscovita, probabil aceleasi de pe vremea cand s-a deschis spitalul, undeva in 1970. In camaruta aia mica, inghesuisera vreo 15 copilasi, unii singuri, unii cu parintii, toti asteptand anestezitul sa-i ia la sala.

Au fost doua ore lungi si chinuitoare, in care a trebuit sa-l linistesc pe Aidan, sa-l fac sa uite ca ii e foame, sa fac abstractie de copilasii cu diferite afectiuni, unii asteptand cuminti, altii plangand sfasietor in bratele mamelor.

Inca ma iau fiorii la gandul ca Aidan a zbierat si s-a zbatut, speriat de strainii din jurul lui care i-au pus branula si l-au anesteziat. Cu o zi inainte a fost jalea de pe lume cand i-au luat sange din manuta pentru analize. Ca dovada, dupa operatie, cand i-au scos branula, avea mana umflata ca o gogoasa.

L-au adus inapoi dupa jumatate de ora si au mai trecut vreo 20 de minute pana cand s-a trezit si s-a ridicat in picioare inca cu ochii inchisi si scancind. M-au chemat langa el si a adormit pe loc la mine in brate. Ne-au trecut intr-o rezerva la etajul 2, in care puteai sa faci oua prajite pe calorifer. Ca sa ne racorim, trebuia sa deschidem usa inspre culoar si sa ne tinem bine hainele de pe noi ca sa nu le zboare vantul. Am stat intr-o rezerva planuita initial pentru un pat, dar in care spiritul gospodaresc romanesc a inghesuit trei. Noi eram pozitionati de-a lungul ferestrelor si al caloriferului, iar deasupra capului aveam cioturile unor foste robinete de chiuveta, numai bune sa se dea Aidan cu capul de ele.

Am aflat mult prea tarziu ca rezerva avea si baie proprie, unde, fireste, nu era nici urma de hartie igienica si sapun...you know, just in case, u needed to use the loo. Mi-au spus colegele de "camera" ca trebuia sa fi venit cu ele in sacosa de acasa. Stupid me....cum naiba am crezut ca mai ales un spital de copii, e pus la punct cu minimile cerinte de igiena? Mi-am amintit cu melancolie de flacoanele de dezinfectant sub forma de spuma pe care le gasesti la fiecare usa din St Thomas Hospital, unde l-am nascut pe Aidan. Intr-adevar, nu stiu cum e la spitalele de cartier, dar parca un sapun tot ar avea la baie.

Eu am avut ghinionul sa incerc baia de pe culoar, unde te izbea un damf de fecale chiar de la intrare. Clanta de la usa statea sa cada iar pe jos baltea....ce altceva decat pipi? V-ati prins ca nu era hartie igienica, nu?

Ma rugam sa vina mai repede ora 6 si sa-l rog pe doctor sa ne trimita acasa. Cred ca as fi fost in stare sa ma milogesc in genunchi numai sa nu fiu nevoita sa-mi petrec noaptea in spital. Am avut noroc de Aidan, ca a dormit cateva ore in reprize. Pe la ora 4 era deja apt de un pic de alpinism prin salon. Fantastica recuperarea asta la pitici. Taiat in doua locuri, dupa o anestezie generala, intr-o caldura/curent infernale, el avea chef de joaca si de-a v-ati ascunselea dupa perdea.

Slava cerului, ne-au dat drumul acasa la 6 dupa-amiaza, cand a venit tata cu un urs baloo pentru Pisk si am plecat fara sa ne mai uitam in urma.

Ar mai fi multe de spus despre spitalul din Iasi. Unele parti arata gata sa se darame, culoare cu neoane chioare, cu depresiuni si cratere in podele. Mi-a dat senzatia de catacombe. Faianta alba de pe pereti, cimentul gri, bancile vechi si varul coscovit m-au dus inapoi in timpuri imemoriale, pe vremea lui Ceausescu, cand toate erau inca noi si moderne.

Si spaga...ar fi si acolo vreo doua de spus, desi eu am scapat ieftin si finut. Si mie si lui Sergiu ne-a venit foate greu sa strecuram banutii in buzunarele personalului de la spital. Sergiu a esuat de fapt, iar eu a trebuit sa ma dau pe brazda repede. Asta era al doilea motiv pentru care as fi vrut sa merg la un spital privat. Acolo stii ca platesti la receptie, ti se taie bon si gata. Mereu cand sunt in Romania si trebuie sa imping plicul, mi-e jena de jena lor. Nu am iesit cu mult mai ieftin decat la privat, dar parca de acolo iesi mai demn, mai putin cinic si blazat.

Si ca sa nu fiu nedreapta, am intalnit si oameni draguti, asistente care au avut grija de noi, care ne-au facut fisa de externare si au schimbat pansamente cu blandete si zambetul pe buze. Mai avem un control la jumatatea lui mai sa vedem ca totul e ok cu Pisku si gata.

Inca mai are momente cand nu vrea sa se dezlipeasca de mine, dar facem progrese cu revenirea la baiatul curajos si independent de dinainte de operatie. Pe drumul spre casa de pe 15, s-a gandit el ca e o zi buna sa inceapa sa-mi spuna si mie mama, iar de atunci turuie intr-una "mama, mama", ma striga prin casa si ma pupa cu foc, chiar si la cerere. Apoi ii ia pe toti cei prezenti la rand cu pupaturi si apelative.

Vocabularul lui s-a extins :-D: mama, tata, dana, papa, o incercare timida de bogdan - bdan, nanu, pati(pat cu accent pe t), lal(lalele), ceeeaaai, ceeeaaas, pac, peti(Poli, pisica prietenilor nostri), patne (pantaloni). Ii place mult in parc la groapa de nisip si sa impinga un carucior de fetite, roz, roz care a ajuns saracul intr-o singura roata de cat l-a trantit de trotuare.