Pe 29 mai ai inceput sa te tarasti timid...mai mult tragi dupa tine picioarele, de parca ai fi in transee. Esti comic rau cand te apuci de lucruri si te tragi pe covor, scotand icnete de efort. Tot pe 29 te-ai prins de barele de la patut si te-ai ridicat singur in picioare. Drept urmare, tata ti-a coborat salteaua cu inca o treapta. Esti baietel in toata regula.
Cat am stat in Romania, strabunica te-a invatat sa pasesti. Ai fost cam refractar si ea, rabdatoare. Umblai ca o balerina pe varfuri. Acum e fericirea ta sa te pun la mers prin casa.
Apropo de buna batrana...te iubeste asa de mult. Ea m-a crescut si pe mine, de cand aveam 11 luni. Se tot intreba daca te va mai vedea vreodata. Am plecat cu ochii in lacrimi si cu vorbele ei in ureche: „Nu mai traiesc eu pana in octombrie cand veniti acasa.” M-a pus sa-i scriu lista cu toate rudele, cu toti finii de cununie si botez de la care sa isi ia ramas bun la inmormantare.
Oare de iti scriu toate astea? Poate pentru ca avea o voce asa de sfarsita si eu ma simt asa de vinovata ca nu am stat mai mult cu ea. Ea e surda, saracuta...si tare greu ne intelege cand ii vorbim. Dar parca as fi putut sta mai mult sa o ascult, sa o ingrijesc. As vrea sa o mai tina D-zeu, sa te vada mergand si vorbind, sa mai stau cu ea un pic, sa o mai vad.
Dureros sa realizezi ca time is up si ca ai mai vrea sa-i mai ai langa tine. Apropo de asta, am ascultat in seara asta un reportaj la Radio Ciocarlia despre fundatia EMMA a Biancai Brad si despre campania „mame de ingeri”. Am intrat apoi pe site-ul fundatiei EMMA si am citit povestea Biancai despre pierderea fetitei ei chiar la nastere. Te-am strans mai tare in brate, spre exapserarea ta. (Nu-ti place sa fii inghesuit, iar eu te sufoc in fiecare zi cu tzutzurari si pupaturi.) Esti cea mai de pret fiinta pe lumea asta. Si nu vreau macar sa-mi imaginez cum ar fi viata fara tine. Fara zambetul tau smecheresc, fara ochisorii tai albastri, fara strigatele tale si fara chiotele de bucurie.
Cand aud de mame care si-au pierdut copii la nastere sau mai tarziu, incerc sa-mi spun ca there is a lesson to be learnt from all the loss si ma gandesc la arbitrariul situatiei. La cat de fara sens si dureroasa si la ce gol imens lasa moartea unui copilas in viata unui parinte.
Si ma inchin in fata lor, pentru ca invata sa traiasca cu durerea, pentru ca merg mai departe si lupta sa fie normale pentru a avea grija de copilasii mai mari sau pentru a concepe un alt copil. Cata durere, cata disperare, cata lipsa de sens trebuie sa fie existenta bietilor oameni in lipsa puilor lor.
Nu multumesc suficient Domnului ca esti langa mine, sanatos si voios. Si nu ma rog indeajuns sa te tina asa, sa te vad crescand si implinindu-te ca om.
Acum incerci sa te cateri pe mine, tinanadu-ma de gulerul tricoului si-mi oferi zambetul tau minunat si mandru ca aproape ai reusit. Gata, e ora de somn. Imi bolborosesti aici si ma strangi de mana, doar, doar, inteleg aluzia.
Hai ...la somn, bebe Aidan.
Maria scumpa, asa m-am bucurat in dimineata aceasta cand am vazut ca ai mai scris ceva!!! si ce frumos ai scris!:x:x:x
RăspundețiȘtergereFelicitari puiului pentru tarare si pentru ridicat in picioruse! Bravo pui frumos! (si cret:D..eu tot zic ca va fi cret).
Despre parinti care pierd copii...si care apoi nu se pierd pe ei ...ma inclin in fata lor! si in momentul acesta eu am impresia ca nu as supravietui unei astfel de dureri..cu siguranta, nu!
Sa-i strangem in brate pe pui si sa multumim pentru ei..Multumim Doamne pentru asa copilasi buni, sanatosi si frumosi! Multumim!
Te imbratisez Maria!
(ce mult mi-ar place sa reusesti sa scrii mai des..)
draga mea,
RăspundețiȘtergereo sa fiu mai consecventa. peste zi ma gandesc sa scriu, dar ma iau mereu cu altele. stiu, nu e o scuza. iar seara, sunt cam franta. dar...trebuie sa fac un efort. te pup cu drag. sa inteleg ca e bine in Franta? Ana s-a acomodat bine?
Maria, felicitari pentru progrese! Ce frumos ai scris! Doamne ajuta ca buna strabunica sa traiasca indeajuns incat sa-l vada pe bebe Aidan crescand! Doamne ajuta!
RăspundețiȘtergereSi ce trist...si ce nedrept uneori...si ce aleatoriu e totul! Unii se nasc, altii se inalta... Asa e viata...
M-am regasit in randurile tale spunand ca parca nu multumesti suficient. Nu cred ca o vom putea face vreodata ...suficient. As face asta oricund...., in orice moment..., dar cum? Cum as putea face sa-mi arat recunostinta fata de EL indeajuns, pentru copilul meu? Cum stiu unde am atins acest "indeajuns"? Mi se pare ca e fara limite...., nu exista un prag.
Ma inclin si eu in fata durerii uriase a parintilor ce-si pierd copiii. E sfasietor, e de nesuportat...
Te imbratisez.
O revenire in forta Maria! Ma bucur ca sunteti bine, mult mult spor si noroc cu jobul! In rest, imi doresc enorm sa fiu sanatoasa sa -mi cresc frumos fata si o sa fac tot ce imi sta in putinta sa ajut copilasi bolnaviori!Nu stiu cum altfel sa multumesc pentru noi!
RăspundețiȘtergerePupam seducatorul!
Fete dragi, uneori ma trezesc vorbind-i despre cat de recunoscatoare sunt pentru el...si atunci ii multumesc lui D-zeu in gura mare, iar Aidan rade, ca habar nu am despre ce vorbesc, dar vorbesc zambind si calm si el stie ca e de bine. Si da, e frumos sa incercam sa autam copilasi bolnavi, e nobil, e crestinesc. Cat despre cat e "ïndeajuns"...ma tem ca niciodata nu e suficient, chiar daca o facme every day for the rest of our lives. E bine macar sa incercam sa o facem cat de des ne amintim si ne dam seama ce norocoase suntem. va pup cu mare drag.
RăspundețiȘtergereMaria, sper din tot sufletul sa o mai prinda Aidan mult si bine pe strabunica! Doamne da-i sanatate! Cand ai zis ca te-a crescut pe tine am incercat sa-mi imaginez ce dragoste a simtit ea pentru fetita mica Maria si ce simte sa te vada acum mamica!!!
RăspundețiȘtergereSi despre Bianca Brad citisem atunci, vazusem video-uri multe, eram devastata chiar daca pana atunci fusese doar un alt nume in media. Mi se pare ingrozitor, ingrozitor! Oricand ai pierde ingerasul mi se pare ca viata nu ar mai avea sens. La fel ma gandesc la parintii care pierd si copii mai mari, la orice tragedie ma cutremur! Si cum spune si mami de Maia, niciodata nu vom putea multumi suficient!
Te pup!