2 luni

Piski a implinit ieri 2 luni...pe zi ce trece se face tot mai frumos. Cel putin asa il vad eu, ca doar sunt maica-sa. A crescut, s-a lungit si cand ma uit la pozele lui din primele zile, imi dau seama cat s-a schimbat.

Acum imi doarme pe piept, ca de obicei. Stiu, mi se spune mereu ca nu e bine ce fac, dar nu pot sa ma abtin. E puiul meu scump si orice moment in care pot sta cu el in brate, e o minune.

Mi-au placut mereu copii, dar nici in visele mele cele mai indraznete nu as fi crezut ca pot fi atat de innebunita dupa botul asta de om care uneori urla de-mi sparge timpanele. Prin saptamana a sasea a inceput sa zambeasca voit, iar acum, diminetile sunt o splendoare cand ne intampina cu gurita mare si limba impleticita, cand se lasa dragalit si pupacit si daca are chef, mai sta si la povesti.

Ne face sa radem cand incepe sa se intinda dupa ce a mancat copios sau a dormit una buna, sau cand nu e hotarat daca sa-si inceapa ora de plans pe la 8 seara sau sa mai stea. incepe asa intr-o doara, cu cate o jumate de scancet, neconvingator...sa vada in ce ape ne scaldam. daca nu-l bagam in seama, o ia din ce in ce mai serios pana cand ajunge sa ne surzeasca. Si atunci, opreste-l daca mai poti.

As vrea sa pot opri timpul in loc, sa-l mai am asa mic si nestiutor, al meu si doar al meu, ferit de tot ce e urat si rau in lumea asta. Incerc sa ma bucur de fiecare moment pe care-l petrec alaturi de el pentru ca se duc repede si sunt asa de pretioase.

Uneori ma gandesc cu groaza ca intr-o zi va pleca pe drumul lui si voi asista, poate neputincioasa, la greutatile care-l vor incerca. Si ma doare sufletul de pe acum. Acum abia inteleg cat ii e de greu unui parinte sa-si vada copilul trist, chinuit, in durere.

Incerc sa nu-mi las prea multe monologuri din astea interioare. Nu fac decat sa ma intristeze, cand Piski al meu e inca mic si plangacios si protejat de doi parinti care-l iubesc nespus.