E duminica, e liniste, afara ploua marunt in luna lui cuptor de parca ar fi octombrie. Acasa la ai mei e pace si bine si atat. Nu-mi doresc sa fac nimic mai mult decat ceea ce fac: stau, privesc ploaia, cerul plumburiu, citesc cartea Reginei Maria despre viata ei si-mi simt copilul vioi controbaind pe sub coastele mele, de parca incearca sa-si testeze limitele camarutei.
Asta e concediul meu in aceasta vara si daca as fi intrebata ce altceva as vrea sa fac, as sti sigur ce sa raspund: nimic mai mult din ceea ce fac - citesc, scriu, privesc ploaia si soarele, si cerul si oamenii care trec pe strada.
De obicei ma macina graba, panica aceea ca trec orele si nu am facut nimic, ca trec zilele si anii si se duce viata mea, iar eu parca nici nu ma urnesc. Dar in aceste cateva zile, parca am reusit sa opresc timpul, sa ma suspend undeva intre doua clipe si sa savurez pe indelete placerea de a nu face mare lucru decat de a-ti odihni creierul si sufletul pentru ziua, saptamana, luna ce vine.
Mai am cateva zile si va trebuie sa ma intorc in vartejul vietii londoneze, cu ore lungi la birou, alergat spre casa, pregatiri pentur venirea lui bebe, drumuri pe la consiliu si alte bazaconii. Dar acum e liniste, camera copilariei mele e la fel de primitoare ca intotdeauna, cartile imi zambesc de pe rafturile bibliotecii, iar eu sunt fericita in linistea din jur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu