ganduri de sambata seara

E 11 fara 20 noaptea si fiul meu nu doarme. Deisgur, e numai vina mea. Era frant de oboseala pe la 6 si am crezut ca va atipi vreo juma' de ora pana la masa de seara. Surprise, surprise, s-a trezit la 9 fara ceva, a mancat o tura si am rasuflat usurata gandidu-ma ca s-a culcat la loc si se mai trezeste la noapte. da' de unde. A facut ochi in 15 minute si acum il roade de copite pe calutul Tuitus, care e de fapt o ea. L-am pus in leagan, de unde imi face cu ochiul, imi toarna o gramada de povesti si imi arunca zambete stirbe de ma intreb ce sa fac: sa-l mai las acolo sau sa-l iau in brate sa-l pup cu foc.

Am observat ca imi zambeste mai mult daca e la mai mare distanta de mine. cand il tin in brate, se uita stanga, dreapta, dar nu la mine si nici nu-mi zambeste.

Cred ca cea mai mare bucurie pe care o am, e dimineata cand ma vede treaza si incepe sa rada si sa chiuie. Nu a existat mod mai frumos si mai plin de fericire in care sa-mi fi inceput vreodata diminetile.

Mi-au placut mereu copii, stiam ca vreau sa am doi, trei...cam tarziu pentru trei, dar doi cu siguranta as vrea. Dar nu mi-am inchipuit vreodata ca voi simti atata dedicatie, iubire, rabdare si lipsa de interes pentru orice altceva ce nu tine de copilul meu. Stiu ca fiecare mama trebuie sa simta acelasi lucru si ma intreb oare daca nu asta keeps our world going. Iubirea asta enorma a mamelor pentru copii lor. Trebuie sa joace un mare rol, alaturi de dragostea iubitilor si netarmurita iubire pe care un copil o poate arata unui parinte inca inainte de a fi constient ca o face.

Ma plimbam zilele astea pe strada si ma uitam la oamenii care treceau zgribuliti, grabiti, ingandurati, zambind sau vorbind tare in telefon. Unii mai batrani, altii mai tineri. Unii ridati si mirosind a bautura, altii frumos imbracati si mergand tantosi. Unii tatuati si cercelati pana si in nas, altii umbland sleampat si cu pantalonii sub fund. Si ma gandeam ca toti au fost candva copii, inocenti, frumosi, unii mai coliciosi, altii mai mancaciosi. Dar viata isi pune amprenta pe fiecare. unii nu au un acoperis deasupra capului, altii sunt victimele alcoolului sau al abuzului de orice fel. Ma uitam pe figurile lor si incercam sa descifrez ce fel de parinti si copilarie au avut. Pentru ca, indiscutabil, parintii sunt cei care le-au format caracterul, cei care au grija sa le imprime copiilor principii de viata care vor ramane cu ei pentru totdeauna.

Ma incearca o tristete imensa - acum de cand sunt mama si inteleg ca de noi depinde un pui de om si viitorul lui pe pamantul asta - sa vad oameni ponositi, tristi, infometati. Oameni care, odata, au fost bebelusii cuiva, au oracait si au descoperit lumea la fel cum am facut-o si noi, la fel cum o vor face multe generatii de acum incolo.

Si atunci ma rog si sper ca vom sti sa ne crestem baiatul frumos, ca sfaturile si protectia noastra vor fi suficiente sa-i faca impasurile mai usor de depasit. Indiferent cat mi-as dori sa ramana un bebelus pe care sa-l alin cu bratele mele cand plange si sa-i sarut talpitele cand rade, nu sta in firea lucrurilor. As vrea insa sa pot face o fotografie sau un filmulet in fiecare clipa a zilei. sa le pot revedea la nesfarsit atunci cand el isi va fi gasit drumul lui in viata.