grumbles and grunts: is he sleeping through the night? (part two): "so here's where we left off yesterday: why is this the first question everyone asks? since when did we expect babies to sleep through the ni..."
duminică, 24 octombrie 2010
luni, 6 septembrie 2010
miercuri, 1 septembrie 2010
Ce sens are moartea?
Ieri a murit Diana, vara tatei. Avea 33 de ani si era insarcinata, dupa multe tratamente si o sarcina extrauterina. Nu a vazut semnalele luminoase, nu a auzit sunetele de la calea ferata si a spulberat-o trenul. Se intoarcea cu masina de la parinti, unde mersese sa ia un catel sa-l duca la veterinar in oras.
De ce Doamne? Care e lectia mortii ei? Asta i-a fost soarta? E pedeapsa? Ce e? Nu vreau sa imi inchipui ce e acasa acum. M-am intalnit cu ea in mai. Locuia langa farmacia unde lucreaza mama. A trecut cu masina, l-a vazut pe Aidan, m-a felicitat. Nu am fost apropiate, desi am mers la acelasi liceu. Era cu un an inaintea mea. Dar asta nu-mi micsoreaza socul si regretful.
Vesti din astea ma fac sa ma rog si mai mult pentru sanatatea si viata copilului meu. Ma fac sa apreciez ce am. Restul nu conteaza, sunt nimicuri si pot trai fara ele. Nu e, cred, nimic mai cumplit pe lumea asta decat sa-ti moara copilul.
Sunt norocoasa, binecuvantata si nu am cuvinte destule sa multumesc pentru ceea ce am. Pentru ca viata mea pana acum a fost ocolita de adevarate nenorociri. In ultima vreme, mai mult si mai mult mi se aduce aminte ce firava e existent noastra pe pamantul asta. Sau sunt eu mai sensibila la lucrurile din jur? Faptul ca am devenit mama ma face mai empatica?
Pe masura ce inaintez in varsta, ma gandesc tot mai mult la faptul ca toate lucrurile au un sfarsit. Inclusiv viata mea se va curma la un moment dat. Mi-e greu sa accept si as vrea sa nu ma mai gandesc. Dar nu pot. Ma intristez zilnic gandidu-ma la cat de fara sens poate fi uneori existent noastra. Sau poate are un sens, dar nu-l percepem noi. O secunda, doua de neatentie si gata. Nu mai esti. Si lasi in urma durere, suferinta, lacrimi.
Dar nu putem decat sa mergem inainte. De dragul copiilor nostrii, de dragul parintilor nostrii, de dragul vietii pe pamantul asta. As vrea sa avem capacitatea de a intelege altfel moartea. De a trece altfel peste suferinta provocata de disparitia cuiva drag. Oare nu exista, undeva in adancul fiintei noastre, un mecanism care sa faca acceptarea mai usoara? Daca lumea de dincolo e mai buna si mai frumoasa, de ce trebuie sa suferim atat de mult pentru plecarea celor dragi dintre noi?
As vrea sa cred cu toata fiinta ca venim aici sa invatam, sa indreptam greseli, sa devenim mai buni. Si revenim in alte corpuri, aceleasi suflete, mame devenind copii, frati, surori, tati sau prieteni. Ca desi murim, nu disparem, ci plutim ca energie pana ne vine iarasi timpul sa revenim. Pana ne vine iarasi sansa sa intelegem si sa facem sens de intamplari si lucruri pe care le numim destin, incercari, coincidente.
Iar intre timp sa ne bucuram de fiecare secunda alaturi de cei dragi si de toate lucrurile frumoase ce vin in viata noastra. Ca de exemplu, de aproape o saptamana, Piski mai are un dintisor.
duminică, 29 august 2010
Din nou, Acasa
Ei, vorba vine. Ne-am intors din Sardinia de pe 18 august, dar abia acum apuc sa scriu. A fost frumos. Marea incredibil de albastra si de limpede si de curata. Despre italieni, nu prea stiu ce sa spun. Unii sunt ok, unii sunt nesuferiti. Si fac tot posibilul sa ti-o arate. Am vazut casute, vilisoare parca rupte din 1001 de nopti, niste iahturi opulente si magazine scumpe de te uitai la vitrina ca la o piesa de muzeu. Nu am zabovit prea mult in fata lor. De ce? Nu ar fi avut nici un rost. Am tot ce-mi trebuie in mare si chiar daca nu as avea....mi-as face doar sange rau.
But again, a fost frumos. Aidan, o zvarluga. I-a placut marea la nebunie. Scancea pana il bagam in apa pentru ca era cam racoroasa, dar once there, nu ar mai fi iesit. Va suna a lauda, dar si pe plaja si in plimbarile noastre prin statiune, chiar si cei mai seriosi barbati zambeau cand il vedeau. Mai ales ca el e cu gura la urechi mai mereu. Ii faceau cu mana, veneau si-mi spunea ce frumos e sau ma intrebam daca e cumva fata. Oare seamana fiu-meu cu o fata? ca haine roz nu prea are.
Nu a vrut sa manance absolut nimic. Si nu, nu era de la dinti. Cu o zi inainte de plecare ii iesise al doilea incisiv central superior. Dupa ce ne-am intors, am gasit rezolvarea la mofturile lui. nu-i place mancarea la lingurita. vrea doar ce poate apuca el cu mana. asa ca ii fac mini snitzele la cuptor, pastai si alte legume pe care le poate manca singur. In rest, baga capsuni, banane si mar cat curprinde.
Miercuri a cazut pe scari. Eu eram plecata la un workshop si taica-su il indemna sa vina spre el. Si-a facut un avant, de a aterizat in cap, 3 trepte mai jos, langa calorifer. Ieri, s-a ridicat la perete pe pat si a alunecat. Acum are doua vanatai mari in frunte. E hiperactiv si nu prea cred ca va fi mai usor sau mai bine cand va incepe sa mearga.
Dar e sanatos si fericit si zglobiu, asa ca nu ma plang. La sfarsitul lui septembrie plecam in Romania sa-i luam din mot. Abia astept sa pot sa muncesc si eu un pic. Sa stiu ca o ora, doua, are cine sa aiba grija de el. Dar pana atunci, s-a trezit coconasul si avem program de joaca!
marți, 10 august 2010
Bilant iulie-august
Am intrat in luna a zecea, asa ca se cuvine un mic bilant pe iulie, nu?
1. The most important thing...pe 9 iulie a zis mama. Am mai povestit asta de macar zece ori, dar tot nu ma satur. Il tineam in brate ca si cum l-as fi alaptat si m-a mangaiat pe obraz si a zis de doua ori ma-ma, ma-ma. Mi-au dat lacrimile pe loc. A fost asa de scump.
2. Tot pe 9 iulie a inceput sa mearga de-a busilea. S-a prins in sfarsit ca mersul pe coate, ca-n transee, nu e chiar asa eficient.
3. La sfarsitul lui iunie s-a ridicat hotarat la marginea patului, iar pana la sfarsitul lui iulie si-a insusit mersul pe langa canapele, mobile, pereti....dupa ce a picat cu capul de pamant macar de un milion de ori. Acum se ridica usor si se aseaza cu grija. Nu-si mai da drumul ca din pom, cum a facut primele dati...cand pur si simplu a ridicat mainile si a luat planton.
4. pe 29 iulie i-a intins lui taica-su o bucata de hartie si tot in aceeasi zi a impartit cu mine o pastaie la pranz.
5. 30 iulie- al patrulea dinte - incisiv lateral superior
6. Desi nu arata cu degetul obiecte, cand este intrebat, se uita dupa minge, maimuta, bila, pisica lui de plus preferata pe care o molfaie si o strange in brate. Daca il intreb unde e tata, se uita spre el si daca el il intreaba unde e mama, se uita spre mine. Vocabularul i se dezvolta...ma intreb uneori daca zice da intentionat la intrebari gen Vrei apa? sau daca doar se nimereste. Cautam impreuna mingea prin casa si ma mangaie pe par sau pe gene cand e ora de iubit.
7. 2 august - a spus apa
8. 8 august - a inceput sa faca cu mana in cel mai simpatic mod posibil. ridica palma cand aude pa, pa sau bye, bye. Arata ca un mic alien salutand pamantenii - Hello Earthlings!
9. de vreo trei zile observam ca se tine singur pe picioare, fara sa se sprijine de nimic. Pana isi da seama si se aseaza repede unde apuca.
10. A inceput de vreo saptamana sa danseze intr-un mod foarte funny, miscandu-si capul stanga-dreapta in fata masutei de activitati sau daca aude muzica la radio.
11. Ne neoroceste mocheta in toate camerele. Are o pasiune sa desire si sa scoata bucle intregi pe care incepe sa le linga, spre disperarea mea.
12. In aceeasi categorie, scamele, micile hartii de pe covor, plasticului, elasticul cu care e legat teancul de flyere...toate ajung in gura. L-am gasit intr-o zi cu o rotita de plastic rotunda, cu care s-ar fi inecat sigur, daca nu o vedeam la timp.
13. Nu sta o clipa in loc, se ridica, se aseaza, ca apoi sa se ridice iarasi in decurs de cateva secunde. face slalom printre scaunele de la masa, unghiurile cele mai stramte dintre mobile, canapele. Uraste portita pe care am cumparat-o si e jale mare daca nu sunt prezenta sa-l culc seara.
Am experimentat asta aseara, cam am fost plecata doua oare la ziua unei prietene. Am ajuns pe la 10 acasa si i-am gasit pe amandoi disperati. Unul plangand isteric, celalalt adus la disperare pentru ca nu mai stia cum sa-l linisteasca. Deci mi-am luat liber de la plecari pe inserat cel putin pentru urmatorul an...cred eu.
De mancat, mananca ceva mai bine. Uneori ii adaug un strop de sare. Am inceput acum vreo cateva zile. Dar nu masuram niciodata in grame. Suntem inca la nivelul 4-10 lingurite. Depinde de mancare si de dispozitie.
In concluzie, e minunat sa-i privesti, nu-i asa? Sa vezi ca inteleg din ce in ce mai mult si ca iti arata cat de mult te iubesc. :-)
Maine plecam in Sardinia. O saptamana la mare, soare, departe de computere si grijile cotidiene. Abia astept sa dorm un pic mai mult. M-a cam terminat cu trezirile lui nocturne - 5-6 ori pe noapte. Or iesi ei, dintii aia, o data si o data.
Va pupam cu drag!
3. La sfarsitul lui iunie s-a ridicat hotarat la marginea patului, iar pana la sfarsitul lui iulie si-a insusit mersul pe langa canapele, mobile, pereti....dupa ce a picat cu capul de pamant macar de un milion de ori. Acum se ridica usor si se aseaza cu grija. Nu-si mai da drumul ca din pom, cum a facut primele dati...cand pur si simplu a ridicat mainile si a luat planton.
4. pe 29 iulie i-a intins lui taica-su o bucata de hartie si tot in aceeasi zi a impartit cu mine o pastaie la pranz.
5. 30 iulie- al patrulea dinte - incisiv lateral superior
6. Desi nu arata cu degetul obiecte, cand este intrebat, se uita dupa minge, maimuta, bila, pisica lui de plus preferata pe care o molfaie si o strange in brate. Daca il intreb unde e tata, se uita spre el si daca el il intreaba unde e mama, se uita spre mine. Vocabularul i se dezvolta...ma intreb uneori daca zice da intentionat la intrebari gen Vrei apa? sau daca doar se nimereste. Cautam impreuna mingea prin casa si ma mangaie pe par sau pe gene cand e ora de iubit.
7. 2 august - a spus apa
8. 8 august - a inceput sa faca cu mana in cel mai simpatic mod posibil. ridica palma cand aude pa, pa sau bye, bye. Arata ca un mic alien salutand pamantenii - Hello Earthlings!
9. de vreo trei zile observam ca se tine singur pe picioare, fara sa se sprijine de nimic. Pana isi da seama si se aseaza repede unde apuca.
10. A inceput de vreo saptamana sa danseze intr-un mod foarte funny, miscandu-si capul stanga-dreapta in fata masutei de activitati sau daca aude muzica la radio.
11. Ne neoroceste mocheta in toate camerele. Are o pasiune sa desire si sa scoata bucle intregi pe care incepe sa le linga, spre disperarea mea.
12. In aceeasi categorie, scamele, micile hartii de pe covor, plasticului, elasticul cu care e legat teancul de flyere...toate ajung in gura. L-am gasit intr-o zi cu o rotita de plastic rotunda, cu care s-ar fi inecat sigur, daca nu o vedeam la timp.
13. Nu sta o clipa in loc, se ridica, se aseaza, ca apoi sa se ridice iarasi in decurs de cateva secunde. face slalom printre scaunele de la masa, unghiurile cele mai stramte dintre mobile, canapele. Uraste portita pe care am cumparat-o si e jale mare daca nu sunt prezenta sa-l culc seara.
Am experimentat asta aseara, cam am fost plecata doua oare la ziua unei prietene. Am ajuns pe la 10 acasa si i-am gasit pe amandoi disperati. Unul plangand isteric, celalalt adus la disperare pentru ca nu mai stia cum sa-l linisteasca. Deci mi-am luat liber de la plecari pe inserat cel putin pentru urmatorul an...cred eu.
De mancat, mananca ceva mai bine. Uneori ii adaug un strop de sare. Am inceput acum vreo cateva zile. Dar nu masuram niciodata in grame. Suntem inca la nivelul 4-10 lingurite. Depinde de mancare si de dispozitie.
In concluzie, e minunat sa-i privesti, nu-i asa? Sa vezi ca inteleg din ce in ce mai mult si ca iti arata cat de mult te iubesc. :-)
Maine plecam in Sardinia. O saptamana la mare, soare, departe de computere si grijile cotidiene. Abia astept sa dorm un pic mai mult. M-a cam terminat cu trezirile lui nocturne - 5-6 ori pe noapte. Or iesi ei, dintii aia, o data si o data.
Va pupam cu drag!
vineri, 23 iulie 2010
Daca eu nu as fi
Nu am mai scris un timp din lipsa de timp si din tristete. Probabil ca majoritatea mamicilor, am fost si eu afectata de sinuciderea Madalinei Manole. Am trecut prin soc, tristete si in cele din urma, ciuda. Ciuda ca nu a putut trece peste incercarile emotionale, psihice, fizice, pentru a putea ramane alaturi de puiul ei. E dureros gandul ca un bebe de un an a ramas fara mama. O prietena buna imi spunea ca e gresit sa judeci sinucigasii. In capul fiecarui om se intampla lucruri ciudate si nimeni din afara nu poate sa inteleaga sau sa creada ca a inteles de ce sau de ce nu.
Nu o judec, dar am incercat sa ma gandesc la ce as simti daca eu nu as mai fi in viata lui Aidan, la faptul ca nu l-as mai vedea si nu l-as mai strange in brate. La faptul ca ar creste fara ca eu sa-l pot incuraja cand cade si sa-l laud cand reuseste chiar si doar sa-si duca singur lingurita la gurita. Am incercat sa-mi inchipui cum ar fi sa nu-i mai simt manutele strangandu-mi gatul, muscatura usoara de obraz in chip de sarut si ochii lui hazlii care imi spun ca ma iubesc neconditionat. Am incercat sa ma sustrag din clipele vietii lui de acum incolo. Si nu am putut. Mi s-a incretit pielea pe mine si mi-au dat lacrimile.
Trebuie ca fiinta asta a suferit enorm daca a putut ea sa-si ia viata si sa-si lase copilul pe care si l-a dorit ani de zile, singur, fara macar o amintire cat de mica despre ea. La un an, copii au toata nevoia de mama, de iubire, de mangaiere. Iar ea, crezand ca face tuturor un serviciu, l-a lasat fara caldura ei. M-am intrebat obsesiv, daca, in ultimele ei minute de viata, s-a aplecat deasupra patutului copilului ei si a crezut pana la final ca face un lucru bun, necesar.
Seara imi privesc baiatul dormind si-i multumesc lui D-zeu ca sunt aici sa ma bucur de el. Si-l rog mereu sa mi-l tina sanatos si pe mine aproape de el cat mai mult cu putinta.
marți, 6 iulie 2010
Plansul inainte de toate
Sunt rupta...din ce in ce mai rupta...stiu ...ma plang si nu ar trebui. Copilul doarme din ce in ce mai prost, din cauza dintilor, dar e sanatos si voios si asta e cel mai important. La sfarsitul lui iunie s-a ridicat singur in picioare tinandu-se de masa din sufragerie si de atunci numai sportul asta il practica. Nu stie sa se si aseze, asa ca invariabil, la cateva minute se aude o duduitura si bocete sfasietoare.
Daca il pun in fund sa se joace, plange. Daca se ridica in picioare si se apuca fericit sa dea din aripi si...evident, cade...plange. Daca il schimb de haine, plange. Daca ii iau cana din mana pe care o face stropitoare prin casa, plange. Pentru orice, el plange. Si incepe cu asa o jale de zici ca e in durerile cele mai crunte. Iar daca ii distrag atentia cu o jucarie sau il iau in brate, ii trece ca prin farmec.
Eu ma distrez privindu-l si urmarindu-i micile drame zilnice. Cand il iau uneori in brate se uita asa la mine, parca atunci m-a descoperit. apoi incepe sa rada cu gura larg deschisa si in semn de iubire, ma trage de par.
Ii place sa manance paine singur. In rest, nu se atinge de nimic. Daca simte din greseala o bucata de banana, mar, mango, fasole pe maini, se stramba ca si cum ar fi plin de ceva oribil si mirositor. Simandicos din fire...ca taica-su ...zik eu cu voce tare...In mintea mea, am o vaga banuiala ca eu am fost asa.
Toti imi spun ca seamna din ce in ce mai bine cu mine. La partea cu somnul sigur e al meu. Si langa mine statea mama sa ma pazeasca si eu nu voiam sa adorm. SI eu am plans noptile si m-am trezit de zeci de ori numai ca sa suzetez sau pentru ca ma dureau prea tare dintii.
Cred ca daca stau sa analizez asemanarile dintre mine si Piski, ajung la concluzia ca nici daca mi-l doream, nu iesea mai la fel. Singura diferenta este faptul ca el trage tot, nu sta 2 secunde intr-un loc si mananca bine. Pe cand eu am fost cuminte si sclifosita.
Ieri am fost in parc la scranciobe. L-am pus pe Piski pentru prima data intr-un leagan si i-a placut la nebunie.
Cred ca daca stau sa analizez asemanarile dintre mine si Piski, ajung la concluzia ca nici daca mi-l doream, nu iesea mai la fel. Singura diferenta este faptul ca el trage tot, nu sta 2 secunde intr-un loc si mananca bine. Pe cand eu am fost cuminte si sclifosita.
Ieri am fost in parc la scranciobe. L-am pus pe Piski pentru prima data intr-un leagan si i-a placut la nebunie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)