vineri, 23 iulie 2010

Daca eu nu as fi

Nu am mai scris un timp din lipsa de timp si din tristete. Probabil ca majoritatea mamicilor, am fost si eu afectata de sinuciderea Madalinei Manole. Am trecut prin soc, tristete si in cele din urma, ciuda. Ciuda ca nu a putut trece peste incercarile emotionale, psihice, fizice, pentru a putea ramane alaturi de puiul ei. E dureros gandul ca un bebe de un an a ramas fara mama. O prietena buna imi spunea ca e gresit sa judeci sinucigasii. In capul fiecarui om se intampla lucruri ciudate si nimeni din afara nu poate sa inteleaga sau sa creada ca a inteles de ce sau de ce nu. 


Nu o judec, dar am incercat sa ma gandesc la ce as simti daca eu nu as mai fi in viata lui Aidan, la faptul ca nu l-as mai vedea si nu l-as mai strange in brate. La faptul ca ar creste fara ca eu sa-l pot incuraja cand cade si sa-l laud cand reuseste chiar si doar sa-si duca singur lingurita la gurita. Am incercat sa-mi inchipui cum ar fi sa nu-i mai simt manutele strangandu-mi gatul, muscatura usoara de obraz in chip de sarut si ochii lui hazlii care imi spun ca ma iubesc neconditionat. Am incercat sa ma sustrag din clipele vietii lui de acum incolo. Si nu am putut. Mi s-a incretit pielea pe mine si mi-au dat lacrimile. 

Trebuie ca fiinta asta a suferit enorm daca a putut ea sa-si ia viata si sa-si lase copilul pe care si l-a dorit ani de zile, singur, fara macar o amintire cat de mica despre ea. La un an, copii au toata nevoia de mama, de iubire, de mangaiere. Iar ea, crezand ca face tuturor un serviciu, l-a lasat fara caldura ei. M-am intrebat obsesiv, daca, in ultimele ei minute de viata, s-a aplecat deasupra patutului copilului ei si a crezut pana la final ca face un lucru bun, necesar. 

Seara imi privesc baiatul dormind si-i multumesc lui D-zeu ca sunt aici sa ma bucur de el. Si-l rog mereu sa mi-l tina sanatos si pe mine aproape de el cat mai mult cu putinta. 

marți, 6 iulie 2010

Plansul inainte de toate

Sunt rupta...din ce in ce mai rupta...stiu ...ma plang si nu ar trebui. Copilul doarme din ce in ce mai prost, din cauza dintilor, dar e sanatos si voios si asta e cel mai important. La sfarsitul lui iunie s-a ridicat singur in picioare tinandu-se de masa din sufragerie si de atunci numai sportul asta il practica. Nu stie sa se si aseze, asa ca invariabil, la cateva minute se aude o duduitura si bocete sfasietoare.

Daca il pun in fund sa se joace, plange. Daca se ridica in picioare si se apuca fericit sa dea din aripi si...evident, cade...plange. Daca il schimb de haine, plange. Daca ii iau cana din mana pe care o face stropitoare prin casa, plange. Pentru orice, el plange. Si incepe cu asa o jale de zici ca e in durerile cele mai crunte. Iar daca ii distrag atentia cu o jucarie sau il iau in brate, ii trece ca prin farmec.


Eu ma distrez privindu-l si urmarindu-i micile drame zilnice. Cand il iau uneori in brate se uita asa la mine, parca atunci m-a descoperit. apoi incepe sa rada cu gura larg deschisa si in semn de iubire, ma trage de par. 

Ii place sa manance paine singur. In rest, nu se atinge de nimic. Daca simte din greseala o bucata de banana, mar, mango, fasole pe maini, se stramba ca si cum ar fi plin de ceva oribil si mirositor. Simandicos din fire...ca taica-su ...zik eu cu voce tare...In mintea mea, am o vaga banuiala ca eu am fost asa. 

Toti imi spun ca seamna din ce in ce mai bine cu mine. La partea cu somnul sigur e al meu. Si langa mine statea mama sa ma pazeasca si eu nu voiam sa adorm. SI eu am plans noptile si m-am trezit de zeci de ori numai ca sa suzetez sau pentru ca ma dureau prea tare dintii.

Cred ca daca stau sa analizez asemanarile dintre mine si Piski, ajung la concluzia ca nici daca mi-l doream, nu iesea mai la fel. Singura diferenta este faptul ca el trage tot, nu sta 2 secunde intr-un loc si mananca bine. Pe cand eu am fost cuminte si sclifosita.

Ieri am fost in parc la scranciobe. L-am pus pe Piski pentru prima data intr-un leagan si i-a placut la nebunie. 

miercuri, 23 iunie 2010

Al doilea dinte

Azi am observat ca a aparut si al doilea dintisor. Saracul de el, nu a mai fost asa aplaudat si intampinat cu surle si trambite ca fratele lui mai mare. A aparut candva intre ieri si azi, timid....abia s-a ivit un colt. Cred ca vom ramane asa mult si bine pentru ca alte umflaturi eu nu mai vad la gingii. 

Aici e foarte cald..in sfarsit...cred ca avem si noi noroc de 3 zile calduroase dupa 2 saptamani de ploaie. Asa ca azi l-am scos pe Piski in parc in pantaloni scurti si in picioarele goale. I-a placut la nebunie. 

El e vesel, rade la orice si la oricine....daca as putea toata ziua sa stau sa ma uit la el si sa-i vorbesc, el ar fi numai cu gura pana la urechi. 

Azi mi-a fost acceptat primul articol pe un website cu joburi pentru scriitori. Am facut primii mei $15 ca freelancer. :-D. Ce ma bucur este ca mi l-au acceptat din prima. Nu a trebuit sa mai fac niciun fel de modificare. Asa ca sunt un pic mandra de mine. 

Intamplarea a facut ca am scris un articolas despre dezvoltarea psihologica a bebelusului de 8 luni. Parca ma astepta pe mine articolul asta. Am aprofundat mai mult cum e cu teama asta de separare, cu timiditatea in fata strainilor cu faptul ca acum incep sa inteleaga cuvantul "nu" si ca fericirea lor cea mai mare este exploratul. 

Si o alta tema de gandire- baby sign language. Inca nu stiu ce sa cred, asa ca ramane sa cercetez mai mult. Deocamdata mi-am comandat o carte pe amazon. Sa vedem ce se alege de proiectul asta. So many things to do, so little time. Si intre timp, Piski creste, creste...zilele parca sunt ore si imi spun mereu ca trebuie sa ma bucur de fiecare moment pentru ca timpul asta zboara, zboara si nu vrea deloc sa mai ia si el o pauza. 



marți, 15 iunie 2010

D-ale lui Aidan

Am sperat si am tot sperat ca Aidan va renunta la obiceiul de a se trezi noaptea plangand si va intra si el in randul lumii...adica a celor care dorm de la 7-8 seara pana la 7 dimineata. Da' de unde. Aidan se incapataneaza sa se trezeasca si de 5 ori pe noapte...nu de foame, ci ca sa fie sigur ca sursa de lapte mai e acolo. Unde nu mai spun ca patutul lui, desi lipit de al nostru ... inca... e un fel de monstru care frige, arde si bate. Cum il pun acolo, incepe sa planga de parca l-am oparit. Si daca nu o facem imediat, in maxim o ora se trezeste, se vede in pat si da-i plansete, vaicareli si certuri. El adoarme pe la 8, dar pana la 11-12 noaptea, fac macar vreo 2- 3 ture de consolat copil, adormit copil, mutat copil din patul mare in patul lui. Noaptea il tin de mana printre gratii, il rog sa doarma si sa taca...pana nu-l iau cu mine in pat...degeaba. DE-GEA-BA. inutil sa spun ca sunt zombie si ca nu prea mai stiu ce sa fac sa-l conving sa doarma in pat la el. Am tot pus-o pe seama dintilor...trezirile astea nocturne din ora in ora...dar chiar asa?

Intr-o alta ordine de idei, Piski se taraste ca in transee cu o repeziciune demna de invidiat. Se apuca cu mainile de covor, de orice poate si vasleste pana ajunge unde si-a propus...de obicei in colturile cu multe cabluri, hartii, orice pe care nu ar avea voie sa pun gura. Parca e un calut la galop.

Azi, in timp ce era in supravegherea atenta a lui tati, a mancat hartie...a ajuns la ea luandu-l pe taica-su printr-o invaluire desavarsita, de se intreba Sergiu daca hartie o fi mancat sau altceva. In rest, bolboroseste de toate, mai putin mama si tata...vorbeste cu jucariile. a primit cadou si un telefon mobil vechi de-ale lui Sergiu, ca nu mai era chip sa vorbesti la telefon fara ca el sa nu tipe si sa dea din maini ca vrea si el. Acum e fericit ca are ce linge. L-am surprins de doua ori ducandu-l la ureche...maimuta ne-a vazut pe noi si face si el. :)

I-am vandut carutul si il asteptam acum pe cel nou. Un Britax b-mobile 4 de care sunt foarte incantata. E mult mai usor decat quinny al nostru si sper sa fie atat de bun incat sa-l putem folosi si la urmatorul...peste ani si ani.

Ieri mi-am dat demisia. De fapt le-am scris un email in care le spuneam ca nu pot sa ma intorc 5 zile pe saptamana si calatorit in strainatate cand e nevoie. Dar le-am spus ca vreau sa lucrez ca freelancer si sefa e dispusa sa-mi dea de munca de acasa. Stiu ca agentia e disperata sa angajeze oameni.

Ma intrebam daca am luat decizia corecta...ma simt bine si linistita. Nu as fi putut sub nicio forma sa-l las pe Aidan 10 ore pe zi la nursery. Nu stiu cum ar fi reactionat el, dar cred ca eu as fi intrat in depresie dupa cateva zile. 

Acum caut proiecte freelance si ceva promisiuni se arata. Sa speram ca vom fi ok. 

Intre timp ma uit la copilul nostru cum creste si ma minunez cat s-a schimbat de acum cateva luni. Inutil sa mai spun ca ramanem uneori pierduti amandoi privindu-l. Nu ne mai saturam sa-i vedem fata aia zglobie si mutritele lui cand descopera cate ceva. Ii place tare sa mearga tinut de maini, mai ales daca se intampla sa existe si o oglinda in fata lui. Ii plac oalele si scamele de pe covor. Ii place sa priveasca cum se misca frunzele cand bate vantul iar cand vede un copilas sau un bebelus chiar si pe computer, incepe sa strige de bucurie si sa dea frau liber balutelor. 


duminică, 6 iunie 2010

Un dintzoc

In sfarsit, ai si un dinte. Macar vreo doua, trei zile ai sa mananci si tu mai bine. Si apoi o luam de la capat. Maraiala, plansete, ros tot ce-ti pica in mana. Apropo, iti place sa mananci hartie. Da...chiar o mananci. La inceput am crezut ca doar iti place sa o mozolesti...dar nu....o mesteci si o inghiti. Ai si tu doua pasiuni pe lumea asta, linsul etichetelor si hartia. Imi imaginez cu cata viteza vei devora celuloza de acum ca ai si un dinte sa te ajute. :)

De fiecare data cand dai cu ochii de o jucarie din material, ochiul tau de "vultur" o cauta de etichete. Sau panglici. Iar apoi te apropii cu trup nesigur si maini hotarate, o apuci intre degetele si da-i supt. Te lasi pagubas numai cand e atat de uda eticheta de o poti stoarce. Si dupa aia pornesti in cautarea uneia uscate, proaspete, care sa se bucure de acelasi tratament. 

E clar ca trebuie sa te duc la mai multe play groupuri, sa-ti dau si tie o ocupatie mai "ïntelectuala".


marți, 1 iunie 2010

1 iunie

De ziua copilului, am stat in casa. La Londra a venit vara! 14 grade si ploaie mocaneasca. o placere. iti vine sa te tot duci unde vezi cu ochii. Macar e verde totul in jur. Atata multumire sa avem si noi pe luna asta. 


Aidan, cu maraieli in program. Iar a refuzat aproape toate mesele. Cred ca maine, poimaine, ii da un dinte ca parca am simtit un coltisor. I-am dat, in schimb vreo 3 fire de fasole verde. pe care le-a insfacat lacom si ...bineinteles, le-a dus la gura. Macar atat sa simta si papila lui pe ziua de azi. 

Taraiala lui e din ce in ce mai rapida si nu mai stiu cum sa ma impart intre dragalit copil si cautat de munca. Inca nu am anuntat ca nu ma mai intorc la vechiul serviciu, dar, realist vorbind, nu am cum sa muncesc 10 ore pe zi, sa calatoresc in strainatate si sa fiu si langa Aidan. Iar, in al doilea rand, lumea pleaca pe capete...deci ceva e putred in Danemarca. Nu m-oi intoarce eu la taieri de capete. Asa ca sunt in cautari, tatonari, aplicatii. 

Un lucru bun pe saptamana asta...m-am reapucat de alergat. Am crezut ca-mi dau duhul pe deal in parc...dar am supravietuit si maine o iau de la capat. Which reminds me, trebuie sa-mi schimb muzica pe mp3 player. 

Revenind la Aidan...dragul mamii, noi te iubim, indiferent ca e 1 iunie, 2 sau 10. In 2 zile faci 8 luni...oare ne faci cadou un dintisor?

Si o alta chestie la care nici nu ma mai gandesc: analizele la tiroida arata ca sufar de tiroidita autoimuna Hashimoto, dar ...in acelasi timp...pe margine de Basedow. Adica am prezenti ambii anticorpi...ei bine, oare cine ma mai intelege si pe mine, ca eu oricum nu reusesc. 

Cred ca voi incerca si eu quinoa Danei si ceva ulei de argan, ca am auzit ca face minuni la tenul uscat :-D

luni, 31 mai 2010

EMMA

Pe 29 mai ai inceput sa te tarasti timid...mai mult tragi dupa tine picioarele, de parca ai fi in transee. Esti comic rau cand te apuci de lucruri si te tragi pe covor, scotand icnete de efort. Tot pe 29 te-ai prins de barele de la patut si te-ai ridicat singur in picioare. Drept urmare, tata ti-a coborat salteaua cu inca o treapta. Esti baietel in toata regula.

Cat am stat in Romania, strabunica te-a invatat sa pasesti. Ai fost cam refractar si ea, rabdatoare. Umblai ca o balerina pe varfuri. Acum e fericirea ta sa te pun la mers prin casa.

Apropo de buna batrana...te iubeste asa de mult. Ea m-a crescut si pe mine, de cand aveam 11 luni. Se tot intreba daca te va mai vedea vreodata. Am plecat cu ochii in lacrimi si cu vorbele ei in ureche: „Nu mai traiesc eu pana in octombrie cand veniti acasa.” M-a pus sa-i scriu lista cu toate rudele, cu toti finii de cununie si botez de la care sa isi ia ramas bun la inmormantare. 

Oare de iti scriu toate astea? Poate pentru ca avea o voce asa de sfarsita si eu ma simt asa de vinovata ca nu am stat mai mult cu ea. Ea e surda, saracuta...si tare greu ne intelege cand ii vorbim. Dar parca as fi putut sta mai mult sa o ascult, sa o ingrijesc. As vrea sa o mai tina D-zeu, sa te vada mergand si vorbind, sa mai stau cu ea un pic, sa o mai vad.

Dureros sa realizezi ca time is up si ca ai mai vrea sa-i mai ai langa tine. Apropo de asta, am ascultat in seara asta un reportaj la Radio Ciocarlia despre fundatia EMMA a Biancai Brad si despre campania „mame de ingeri”. Am intrat apoi pe site-ul fundatiei EMMA si am citit povestea Biancai despre pierderea fetitei ei chiar la nastere. Te-am strans mai tare in brate, spre exapserarea ta. (Nu-ti place sa fii inghesuit, iar eu te sufoc in fiecare zi cu tzutzurari si pupaturi.) Esti cea mai de pret fiinta pe lumea asta. Si nu vreau macar sa-mi imaginez cum ar fi viata fara tine. Fara zambetul tau smecheresc, fara ochisorii tai albastri, fara strigatele tale si fara chiotele de bucurie.

Cand aud de mame care si-au pierdut copii la nastere sau mai tarziu, incerc sa-mi spun ca there is a lesson to be learnt from all the loss si ma gandesc la arbitrariul situatiei. La cat de fara sens si dureroasa si la ce gol imens lasa moartea unui copilas in viata unui parinte.

Si ma inchin in fata lor, pentru ca invata sa traiasca cu durerea, pentru ca merg mai departe si lupta sa fie normale pentru a avea grija de copilasii mai mari sau pentru a concepe un alt copil. Cata durere, cata disperare, cata lipsa de sens trebuie sa fie existenta bietilor oameni in lipsa puilor lor.

Nu multumesc suficient Domnului ca esti langa mine, sanatos si voios. Si nu ma rog indeajuns sa te tina asa, sa te vad crescand si implinindu-te ca om.

Acum incerci sa te cateri pe mine, tinanadu-ma de gulerul tricoului si-mi oferi zambetul tau minunat si mandru ca aproape ai reusit. Gata, e ora de somn. Imi bolborosesti aici si ma strangi de mana, doar, doar, inteleg aluzia.
Hai ...la somn, bebe Aidan.