marți, 6 aprilie 2010

Jogging

Macar o data pe saptamana, alerg o tura de parc. Stiu, cu o floare nu se face primavara, dar cand ajung la urcus, o panta destul de inclinata si care ma lasa fara aer de fiecare data cand o urc "alergand" cu pas de melc, imi dau seama si de motivul pentru care nu ajung sa fug mai des. Parcul meu e mare, asezat jumate pe deal, jumate in vale. Are chiar si o padurice cu o alee asfaltata. La capatul ei se termina traseul greu si ma intorc inapoi fericita, alergand ceva mai "zglobiu" la vale. Cand ma trec toate naduselile si vad alti zelosi ca mine dand piept cu panta, ma intreb de ce nu mi-s si eu genul trestie, care sa fi pus vreo 8 kilograme in sarcina si sa fi pierdut vreo 12 dupa nastere.

De undeva din spate, Sergiu imi face semne "incurajatoare", de antrenor nervos din filme proaste ale anilor '80. Da, ceva gen Rocky. El crede ca e amuzant. Incerc sa nu ma gandesc la usturimea din piept, sa-i dau inainte cu tupeu si sa ignor gesturile lui de apucat, care-mi dau de inteles ca ar trebui sa alerg cu genunchii mai sus. In tot timpul asta, Sergiu impinge relaxat la carut, in timp ce fiu'-meu doarme de rupe locul.

Adica eu port copil, eu nasc si suport durerile aferente si tot eu trebuie sa ma flagelez intr-o incercare de a deveni iarasi "gazela" de dinainte. Gafaind si asudand imi aduc aminte de mitul lui Sisif si ma imbarbatez ca se poate si mai rau. Daca ii vine ideea sa-mi dea si un bolovan la impins?

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Sase Luni

Sambata am implinit sase luni. Inca nu-mi vine sa cred cand ma uit la el cat de repede au trecut lunile astea. Desi inceputul mi se apare aproape ca ziua de ieri, e totusi blurry. Primele zile si saptamani imi par un tavaluc in care am intrat nestiind nimic, in ciuda a multor lecturari pe tema "cum sa cresti un bebe - primele zile". Imi aduc aminte vag panica ce m-a luat in a doua zi, cand am ajuns acasa si Aidan tot nu stia sa manance. Sau starea blue din a treia zi, cand m-a poditit plansul la gandul ca eu habar nu am cum sa cresc un copil si ce ma fac eu daca pateste ceva. Se inecase saracutul si ramasese fara aer. Iar eu pe langa el, plangeam cu sughituri. Iar el si mai tare de sperietura.

Si acum are 6 luni, zambeste, tipa, vrea sa stea numai in picioare. De ziua lui am sarbatorit un pic. in primul rand ne-am diversificat si noi cu niste morcov fiert, pe care l-a papat. Nu as putea spune cu entuziasm, dar nici nu a refuzat sa deschida gurita la urmatoarea lingurita.

Apoi i-am facut un tort cu frisca si piersici, pe care l-am mancat cu invitatii. El doar s-a uitat la noi si a incercat sa sufle in lumanari. Eu, ca o gospodina innascuta, am cam stricat aspectul. In loc sa pun tortul in frigider pentru o ora dupa ce am scris frumos si cu mare chin pe tort Aidan 6 Luni, l-am lasat afara si s-a topit tog icingul. Asa ca scrisul a fost cam neinteligibil, dar tortul a fost bun.

marți, 30 martie 2010

de la Ana la Caiafa

Incerc si eu de aproape 6 luni sa aflu rezultatele la testul de sange pe care i l-au facut lui Aidan in prima saptamana de viata. Cam prin noiembrie am primit o hartie in posta cu numele analizelor si cerere de repetare. Fara explicatie, o simpla foaie printata de pe computer care avea scris la fiecare test, "further sample required". M-am dus la doctorul de familie, care s-a uitat ca vaca la poarta noua si mi-a spus ca nu stie ce sunt analizele alea. M-a trimis la health visitor, care s-a uitat crucis, a ridicat din umeri si m-a trimis inapoi la doctor. Desi e procedura standard, am constatat ca habar nu au in ce consta testul si ce analize se fac - tiroida, talasemie, etc.

Intr-un final, doctorul s-a spalat pe maini ca el nu stie ce si cum si sa ma duc la spital sa-mi faca analizele. La spital mi-au batut obrazul, ca asta, de fapt, e treaba health visitorului. Dar au luat totusi sange copilului. Si de atunci, nada. Incerc in zadar sa aflu ce e cu rezultatele. Doctorul imi spune sa sun spitalul. Spitalul imi spune sa cer health visitorului sa ceara rezultate. Health visitorul imi spune ca ce treaba are ea sa afle rezultatele, ca doar aia din spital ar fi trebuit sa mi le trimita prin posta. Si incheie cu cea mai mare nonsalanta..."Sunt convinsa ca el e ok. Altfel, te-ar fi cautat ei sa iti spuna ca ceva nu e in regula. Dar eu nu pot sa le gasesc la noi in sistem." Pai sa nu te dai cu capul de pereti si sa mori cu ei de gat?

Ma intreb a mia oara, cine le da astora dreptul sa profeseze? Realizez ca frustrarea, in cazul asta, ca in multe altele cand vine vorba de sistemul de sanatate britanic, e inutila. Nici macar nu am pe cine sa-mi vars nervii, ca oricum nimanui nu-i pasa.

duminică, 7 martie 2010

Farmers Market

Am tot stat noi si am "cujetat" in ultima vreme la obiceiurile noastre culinare. Filme ca Food Inc. ne-au oripilat si ne-au facut sa ne dam seama ca cheap food nu inseamna decat, poate, mai multa boala pe termen lung. Si atunci am hotarat sa ne cautam laptar care sa ne aduca acasa lapte proaspat, nefiert, nepasteurizat si organic. Si am mai dat un search pe google pentru farmers markets. surprise, surprise, avem una chiar langa noi.

Asa ca, dis-de-dimineata, ne-am dus cu totii, inclusiv Piski dormind in carut, sa vedem ce putem cumpara: am gasit si lapte si oua si carnita de vacuta si paine pe vatra si legume si zarzavaturi. unele sunt ceva mai scumpe decat produsele din supermarket, unele, surprinzator, ceva mai ieftine.

Din vacuta, a iesit o supa cu galuste delicioasa, ca la mama acasa. (a facut-o tata :-D). Iaurtul de lapte de bivolita e un deliciu, iar painea cu seminte a fost foarte tasty.

Nu am crezut ca as putea sa mananc ceva cu gust in tara asta. De obicei, orice mancam - de la lapte la rosii, toate au un puternic gust de carton. indiferent cat de fresh arata etichetele. Si totusi, daca te interesezi si cauti, gasesti.

Poate e o chestiune legata si de varsta...acum cativa ani nu mi-ar fi stat capul la cat de sanatos mananc. Acum insa, lucrurile stau altfel si macar pentru copilul meu, voi incerca sa-mi schimb modul de a privi hrana.

marți, 9 februarie 2010

Ganduri pentru Aidan

Nu am mai scris de multa vreme, desi tot imi pormit mereu ca iti voi scrie mai des. Azi sunt cam blue. Ma pastea de vreo 2 zile, dar in seara asta m-a luat o tristete imensa. Cred ca are de-a face cu faptul ca suntem in mutari. Aici lucrurile sunt aprope stranse, dormim pe o saltea gomflabila toti 3. E deranj si sunt lucruri aruncate si cutii peste tot. Dezordinea ma debusoleaza de obicei. Ma face sa ma simt unsafe, oarecum.

Am fost cu tine in seara asta la noul apartament sa vedem ce a facut taica-tu in ultimele 2 zile de munca. Saracutu’ a varuit camera ta, care e imensa, a schimbat mocheta pe jos si inca mai are. Sufrageria e plina de cutii si cutioare. Eu nu inteleg, mai frate, de unde am adunat atatea lucruri? Nu au nici o legatura cu tine, toate treburile astea, dar voiam doar sa ma descarc si eu cuiva, ca simt ca ma lasa puterile, o data cu spatele. Faptul ca si acolo e inca o gramada de mizerie si aici la fel, ma ia cred cu ... nu stiu, suparare, anxiozitate. Am senzatia ca nu se mai termina. Nu-i chiar usor sa te muti cu un copil de 4 luni, care are nevoie de ingrijire. Bine ca nu mergi inca. Atat imi mai trebuia.

Tu ai fost un scump astazi. Esti de fpat, in fiecare zi. Ai dormit de pe la 11 dimineata pana pe la 2 jumate. Ai mancat. Te-am pupat pe ochisori si ai adormit la loc pana pe la 3 jumate. Ti-am iertat ziua de ieri cand ai avut 3 reprize scurte de somn, de m-ai capiat. Nu ca esti demanding rau, dar trebuie sa mai stau si cu tine. Nu pot sa te las numai prin scaunele si leganus, ca te plictisesti. Si asa ma simt vinovata ca mai trag cu ochiul la computer si te las a te uiti pe pereti.

Azi ai fost un dragalas, ai ras cu mine, ai chiuit, mi-ai bolborosit vrute si nevrute. Ah, cum as vrea sa imortalizez fiecare moment al tau de peste zi. Zambetele astea care ma fac sa simt ca mi se rupe sufletul in mine de iubire si fericire. E dureros de dulce, ca sa-l citez pe Eminescu. E una dintre chestiile pe care inca o mai tin minte de la literature romana. Cred ca m-a marcat profund sintagma.

Sper sa-ti placa sa citesti. E un intreg univers intre copertile unei carti. Te face sa visezi, te face sa te intrebi, te face sa vrei sa stii mai mult. Nu spun ca mi-ar placea sa fii studios, dar mi-ar placea sa te intereseze chestiile astea. Sa-ti doresti sa mergi la scoala, ca sa afli cat mai multe, sa-ti doresti sa calatoresti si sa inveti cat mai multe lucruri despre cultura, istorie, literatura. Desigur, cand eram in scoala, nu apreciam cu adevarat. Acum as vrea sa mai fiu aoclo, doar, doar, as retine mai multe. E pacat ca ne dam seama mult mai tarziu cat de goale ne sunt tartacutele, sau poate pline cu fluturi si cat de bine si frumos e in timpul scolii. Cand toata grija pe care trebuie s-o ai e pentru lectia de a doua zi.

Cred ca te-am plictisit. Te cred. M-as plictisi si eu pe mine daca m-as auzi. Am vrut doar sa-ti multumesc pentru ziua asta minunata pe care am petrecut-o cu tine, in zambetele si rasetele tale. Cred ca nu multumesc indeajuns lui D-zeu ca te am si ca esti sanatos si asa dulce si zambicios.

Stiu, ma ia melancolia si acusi incep sa plang. Ti-am spus doar ca ma simt cam blue. Ciudat, blue e de fapt o culoare atat de frumoasa. Asa ca ochisorii tai. Ti-am spus oare azi ca te iubesc? Daca da, sper sa o fi facut destul. Uneori te mangai pe cap si ma intreb daca tu simti cat te iubesc. Daca mangailerile sau saruturile mele, se materlizeaza acolo la tine in capsor sau in inimioara aia care bate ca un ceas de jucarie, drept o iubire netarmurita. Cea mai mare posibila pe lumea asta.

Cred ca in loc sa fiu blue, mai bine as fi fericita ca te am. Si ca tatal tau e un om minunat, care la ora asta – e 9 fara un sfert seara – pune mochete si varuieste pereti. Ca sa ne mutam noi intr-o casa cu miros de proaspat.

Somn usor copilul meu. Cand te-am invelit in seara asta, cred ca visai ceva frumos, pentru ca radeai cu glas. Sau poate ti-o fi spus cineva vreo gluma buna. Am sa ma intreb mereu de unde ai venit, minune mica.

Te pupa cu drag,
Mama.
P.S. Se spune ca, inainte de a veni pe lume, bebelusii isi aleg parintii. Ti-am spus azi cand te uitai in ochii mei cu un zambet strengar pe buze si cu ochisorii tai frumosi adanciti in privirile mele, ca ma simt privilegiata si pe veci recunoscatoare ca tu m-ai ales sa-ti fiu mama.

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

ganduri de sambata seara

E 11 fara 20 noaptea si fiul meu nu doarme. Deisgur, e numai vina mea. Era frant de oboseala pe la 6 si am crezut ca va atipi vreo juma' de ora pana la masa de seara. Surprise, surprise, s-a trezit la 9 fara ceva, a mancat o tura si am rasuflat usurata gandidu-ma ca s-a culcat la loc si se mai trezeste la noapte. da' de unde. A facut ochi in 15 minute si acum il roade de copite pe calutul Tuitus, care e de fapt o ea. L-am pus in leagan, de unde imi face cu ochiul, imi toarna o gramada de povesti si imi arunca zambete stirbe de ma intreb ce sa fac: sa-l mai las acolo sau sa-l iau in brate sa-l pup cu foc.

Am observat ca imi zambeste mai mult daca e la mai mare distanta de mine. cand il tin in brate, se uita stanga, dreapta, dar nu la mine si nici nu-mi zambeste.

Cred ca cea mai mare bucurie pe care o am, e dimineata cand ma vede treaza si incepe sa rada si sa chiuie. Nu a existat mod mai frumos si mai plin de fericire in care sa-mi fi inceput vreodata diminetile.

Mi-au placut mereu copii, stiam ca vreau sa am doi, trei...cam tarziu pentru trei, dar doi cu siguranta as vrea. Dar nu mi-am inchipuit vreodata ca voi simti atata dedicatie, iubire, rabdare si lipsa de interes pentru orice altceva ce nu tine de copilul meu. Stiu ca fiecare mama trebuie sa simta acelasi lucru si ma intreb oare daca nu asta keeps our world going. Iubirea asta enorma a mamelor pentru copii lor. Trebuie sa joace un mare rol, alaturi de dragostea iubitilor si netarmurita iubire pe care un copil o poate arata unui parinte inca inainte de a fi constient ca o face.

Ma plimbam zilele astea pe strada si ma uitam la oamenii care treceau zgribuliti, grabiti, ingandurati, zambind sau vorbind tare in telefon. Unii mai batrani, altii mai tineri. Unii ridati si mirosind a bautura, altii frumos imbracati si mergand tantosi. Unii tatuati si cercelati pana si in nas, altii umbland sleampat si cu pantalonii sub fund. Si ma gandeam ca toti au fost candva copii, inocenti, frumosi, unii mai coliciosi, altii mai mancaciosi. Dar viata isi pune amprenta pe fiecare. unii nu au un acoperis deasupra capului, altii sunt victimele alcoolului sau al abuzului de orice fel. Ma uitam pe figurile lor si incercam sa descifrez ce fel de parinti si copilarie au avut. Pentru ca, indiscutabil, parintii sunt cei care le-au format caracterul, cei care au grija sa le imprime copiilor principii de viata care vor ramane cu ei pentru totdeauna.

Ma incearca o tristete imensa - acum de cand sunt mama si inteleg ca de noi depinde un pui de om si viitorul lui pe pamantul asta - sa vad oameni ponositi, tristi, infometati. Oameni care, odata, au fost bebelusii cuiva, au oracait si au descoperit lumea la fel cum am facut-o si noi, la fel cum o vor face multe generatii de acum incolo.

Si atunci ma rog si sper ca vom sti sa ne crestem baiatul frumos, ca sfaturile si protectia noastra vor fi suficiente sa-i faca impasurile mai usor de depasit. Indiferent cat mi-as dori sa ramana un bebelus pe care sa-l alin cu bratele mele cand plange si sa-i sarut talpitele cand rade, nu sta in firea lucrurilor. As vrea insa sa pot face o fotografie sau un filmulet in fiecare clipa a zilei. sa le pot revedea la nesfarsit atunci cand el isi va fi gasit drumul lui in viata.

luni, 4 ianuarie 2010

3 ianuarie 2010 - 3 luni

ieri Piski a facut 3 luni. ma uit la el si ma intreb unde a zburat timpul? creste repede. pe 1 ianuarie a inceput sa gangureasca de-a binelelea. ieri si alaltaieri a ras cu chiote, ne-a povestit cate in luna si in stele. toata ziua e cu gura pana la urechi. face niste fete, de-ti vine sa il mananci, nu altceva. si cand sta langa mine pe canapea, asteapta rabdator cu ochii fixati pe mine sa ma uit la el si incepe sa zambeasca stirb, cu gura pana la urechi cand in sfarsit ma intorc spre el.

La Multi Ani, iubitul meu! Sa cresti mare, sanatos, cuminte si pupacios.